Sănătate

Cum recunoşti alergia la frig

Mâncărimile şi petele roşii de la nivelul mâinilor, al feţei şi al picioarelor care apar la niciun sfert de oră după ce ai ieşit iarna afară sunt principalele simptome ale alergiei la frig. Mai pot apărea şi dureri de cap, ameţeli, stare de greaţă, dureri abdominale, diaree, tahicardie (bătăi rapide ale inimii) şi hipotensiune (scăderea tensiunii arteriale).

Vinovate pentru acestea sunt atât expunerea la frig sau la zăpadă, dar şi contactul pielii cu obiecte reci şi consumul unor alimente sau băuturi reci. Chiar şi duşurile şi băile reci pot da alergie la frig. Simptomele se pot agrava atunci când zonele afectate sunt expuse brusc la căldură. Ele dispar însă în maximum 24 de ore. Intensitatea simptomelor poate varia de la caz la caz.

Testul cu gheaţă depistează boala

Pentru diagnosticarea acestui tip de urticarie, medicul efectuează un test simplu, cu ajutorul unui cub de gheaţă înfăşurat într-o mănuşă: el se aplică timp de 4 minute pe antebraţ. Dacă, după 10 minute, la nivelul pielii apare o umflătură, o roşeaţă sau senzaţia de mâncărime, suferi de alergie la frig.

Antialergicele trebuie recomandate de medic

Evitarea factorilor de risc (expunerea la obiecte şi la suprafeţe reci, lichide reci şi la aer rece) este esenţială pentru a preveni alergia la frig. Atunci când ieşi din casă iarna, îmbracă-te foarte gros.

Tratamentul medicamentos al acestei tulburări constă în administrarea de antihistaminice (antialergice), după diagnosticarea de către medic a alergiei. Acest lucru se face cu ajutorul unui test specific cu gheaţă şi după efectuarea unor analize de sânge.

Expunerea gradată la frig te desensibilizează

La recomandarea şi sub stricta observaţie a medicului, timp de una-două săptămâni pe an, se poate recurge şi la desensibilizarea la frig, ce constă în expunerea gradată a corpului cât mai sumar îmbrăcat la temperaturi scăzute. Acest lucru va determina o remisiune a alergiei la frig, după o perioadă de minimum patru ani. De asemenea, mai ales în sezonul rece, este nevoie şi de tratament pentru stimularea imunităţii.

adevarul.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *