Cum s-a ajuns la asasinarea lui Boris Nemțov?

Dar toate acestea țin de contextul internațional. Asasinarea lui Boris Nemțov în imediata vecinătate a Kremlinului readuce în atenție în primul rînd atmosfera internă dintr-o țară în care ura, intoleranța, agresivitatea, sunt cultivate sistematic de o propagandă orchestrată de la cel mai înalt nivel. Ben Judah scrie în The Telegraph că Putin conduce Rusia utilizînd trei lucruri: banii, propaganda si teroarea. Acum cînd banii s-au împuțintat semnificativ (datorită sancțiunilor și a scăderii prețului barilului de petrol) propaganda și teroarea au crescut în mod natural în intensitate.
Deși a condamnat asasinatul și i-a trimis chiar și o telegramă de condoleanțe mamei lui Boris Nemțov liderul de la Kremlin consideră că e vorba de o provocare, teorie preluată imediat de sprijinitorii săi. "Nemțov ar fi putut fi sacrificat de către cei care nu se dau înlături de la nimic pentru a-și atinge scopurile politice" a declarat Vladimir Markin, purtătorul de cuvînt al comisiei care investighează atentatul. Nu e greu de ghicit pe cine are el în vedere: opoziția liberală, America, serviciile secrete ucrainiene. Unii dintre "comentatorii" pro-Kremlin nu ezită să lanseze chiar și ipoteze de-a dreptul fanteziste, precum aceea că vinovat ar fi Mihail Hodorkovski. Ceea ce l-a făcut pe Gary Kasparov să posteze pe Twitter, imediat după ce aflat despre asasinat: "Inamicii lui Putin sunt întotdeauna victime iar victimele sunt întotdeauna suspecte". Pînă la urmă e puțin probabil ca adevărul să iasă vreodată la lumină. Nu s-a întîmplat asta niciodată în trecut în cazul altor asasinate care au vizat critici proeminenți ai regimului, precum jurnalista Anna Politkovskaia.
E greu de spus dacă Kremlinul a orchestrat direct asasinatul sau a știut despre ce urma să se întîmple. Tony Brenton, ambasadorul Marii Britanii la Moscova între 2004 si 2008, este de părere că el era văzut mai degrabă drept un iritant decît ca o amenințare. Există un element care trebuie totuși menționat. Petro Poroșenko, presedintele Ucrainei, a declarat că Nemțov îi spusese cu două săptămîni în urmă că urma să facă public un raport privind implicarea directă a Rusiei în luptele din regiunea Donbas, lucru pe care Moscova l-a negat întotdeauna. Oricum, dacă nu direct regimul Putin este sigur responsabil prin atmosfera de ură și violență creată în țară printr-o propagandă pe care Boris Nemțov nu se sfia să o eticheteze în ultimul său interviu, acordat cotidianului Financial Times, drept una de tip Goebbels. "Dacă este să vorbim despre cine este responsabil pentru vărsarea de sînge ucrainian și rus vina nu o poartă doar Putin ci și oameni precum Konstantin Ernst (directorul general al televiziunii de stat) sau Dmitri Kiseliov (care conduce agenția de știri Rossia Segodnya). Ei operează după principiile simple cu care opera și Goebbels: manipulează prin emoții; cu cît e mai mare minciuna, cu atît e mai bine; minciunile trebuie repetate pînă la saturație". După cum observă Andrei Ostalski în Financial Times Kremlinul le spune mai întîi oamenilor, utilizînd aparatul de propagandă, cum să gîndească după care își justifică acțiunile citîndu-le opiniile.
Această monstruoasă mașinărie de propagandă a eliberat o imensă energie negativă, aproape imposibil de controlat chiar dacă cineva ar dori să o facă la un moment dat. Opozanții regimului sunt automat considerați "trădători", "juntă fascistă", "coloana a 5-a" iar la marșurile organizate de Nashi (o structură para-militară alăcătuită din tineri care îl sprijină pe Putin, despre care BBC a difuzat recent un documentar întitulat "Putin’s Kiss") tablourile lor sunt călcate demonstrativ în picioare. Ceea ce îl face pe Boris Nemțov să constate amar, în interviul menționat anterior: "În urmă cu trei ani eram încă o opoziție. Acum nu suntem nimic altceva decît niște dizidenți". Rusia se întoarce astfel în epoca sovietică chiar dacă formal există multipartidism iar alegerile parlamentare sau prezidențiale nu mai sunt cîștigate cu 99 procente. Din anumite puncte de vedere lucrurile stau chiar mai rău. Atunci cînd cultivi pînă la paroxism ideea că Vestul amenință Rusia nu e de mirare că tricouri pe care sunt imprimate rachete nucleare rusești care ar putea fi lansate către ținte occidentale sunt extrem de populare. De fapt Kiseliov nu a avut nici o reținere să declare explicit la televiziunea publică, în prime time, că Rusia ar putea transforma Statele Unite într-o pulbere radioactivă.
Deși au mai fost în trecut și alte asasinate notorii, mai toate nerezolvate, cel căruia i-a căzut acum victimă Boris Nemțov, are caracteristici aparte. Nemțov a făcut parte din eșalonul de vîrf al puterii, fiind vice-prim ministru în perioada Elțîn. Mai mult, se spune că Boris Elțîn l-ar fi prezentat la un moment lui Bill Clinton drept succesorul său. Pînă la urmă a fost preferat (sau impus?) Vladimir Putin. La schimbarea de putere din anul 2000 actualul lider de la Kremlin a promis că nici Elțîn și nici cei din anturajul politic al acestuia nu vor avea de suferit. Mai mult decît atît, a existat la Moscova o înțelegere făcută la debarcarea de la putere a lui Nikita Hrușciov între liderii proeminenți din acel moment ca de atunci încolo să nu se mai repete situația din perioada lui Stalin în care adversarii acestuia au fost eliminați fizic. Un aranjament care a rămas valabil și după destrămarea Uniunii Sovietice.
Or, asasinarea lui Boris Nemțov încalcă acest tip de înțelegere tacită. Un avertisment terifiant pentru elitele rusești care se bazau pe acest aranjament ca plasă personală de siguranță și care se întreabă acum dacă acesta mai este valabil. În al doilea rînd, unii comentatori și istorici de la Moscova se întreabă la rîndul lor, făcînd o paralelă cu asasinarea lui Serghei Kirov din 1934, dacă nu cumva asasinatul va fi folosit drept pretext, la fel cum a procedat Stalin atunci, pentru noi acțiuni represive împotriva adversarilor lui Putin. Cert este că Rusia de astăzi devine, pe zi ce trece, tot mai impredictibilă. În sensul rău al cuvîntului.

Un articol de Alexandru Lazescu
Sursa: revista22.ro