Cum să (nu) te desparți
Gata și „îmi pare rău”. N-a încăput doar „e vina mea, nu a ta”, din cauza spațiului mic. Metodele prin care bărbații decid să se despartă de prietenele lor demonstrează de fiecare dată că facem parte din două specii diferite. Nu venim de pe două planete, ci trăim în două lumi paralele ale prezentului.
Cea mai utilizată metodă de către bărbați pentru a se despărți de cineva e „dispariția”. Într-o bună zi, el nu te mai sună, nu-ți mai răspunde la telefon, nici prietenii lui nu mai știu nimic de el și nici la serviciu nu a mai trecut pragul. După un timp, începi să crezi că nici nu a mai existat, că toate acele zile și ore petrecute împreună, chiar și darurile de la el, au fost un vis.
Îmi aduc aminte de o veche amică, care într-o zi mă sună, foarte bulversată de faptul că i s-au dat papucii printr-un… SMS. Fără explicații, fără vreun motiv anume. „Eu nu mai pot continua, nu mă suna”. Și atât. După un timp, a început să spună că toată relația ei a fost ca un SMS – scurt, concis, fără detalii.
Iubitul unei prietene a decis să pună punct relației printr-un e-mail. Mai lung decât un SMS, dar cu aceeași lipsă a unei motivații. Mai mult, textul a fost scris târziu în noapte, pentru ca destinatara să-l poată citi la prima oară. Un fel de cadou de final – „să ai o zi teribil de nefericită”. Mai târziu, ea a înțeles că relația dintre ei doi a fost la fel de rece și impersonală ca un e-mail.
E impresionantă lașitatea unor bărbați care refuză să privească în ochi femeia de care vor să se distanțeze. Faptul că te ascunzi după cuvinte tastate, că îi blochezi accesul în viața ta personală, dar și virtuală, nu te face mai puternic sau să deții controlul asupra relației. Dimpotrivă, denotă faptul că nu meriți să-ți porți pantalonii de pe tine.
(Timpul Suplimentul Femeia)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!