Cum să prinzi hoţul? Îl „dai la biserică”!
Condamnă hoţul la biserică, chiar dacă trebuie să plătească pentru asta. Iată un exemplu concret.
În timp ce mă deplasam în părţile sudului, pe la Cantemir, aud în microbuz o discuţie interesantă susţinută de două băbuţe. Se plângeau una alteia că în satul lor s-au înteţit furturile de animale. Cică, zicea una dintre ele, îţi fură vaca din şopron fără nicio ruşine. D-apoi găinile, gâştele – cu atâta mai uşor. Le pune în sac şi gata, e bun dus! Cealaltă confirmă. „Aşa e omul azi, nu mai are obraz”. Înţeleg că cea mai mare problemă a sătenilor este lipsa protecţiei din partea poliţiei împotriva hoţilor. N-are rost, spuneau băbuţele, să te mai plângi poliţiei, pentru că ea este în cârdăşie cu hoţii. Tot de la ele aflu că biserica pare să rezolve orice problemă, chiar şi de ordin… penal. „Eu nu m-am dus la poliţie, l-am dat pe hoţ la biserică. Singur a venit în ograda mea şi s-a rugat să-l iert, că tare rău se mai simţea…”, povestea ea mulţumită că a încheiat conturile cu hoţul.
Iată că, nemaiavând încredere în forţele de ordine, omul îşi caută dreptatea la biserică, ca la instanţa supremă, care-i va judeca neîntârziat pe cei răi. Se ştie că moldovenii găsesc soluţie în orice situaţie, dar în cazul dat de ce să mai plătim poliţia, de care nici găinarii nu se mai tem?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!