Cum să scapi rapid de o durere de cap
Leacuri la îndemână: lămâia, menta şi grapefruit
Poţi scăpa de dureri de cap dacă mănânci lămâie cu zahăr. Câteva feliuţe din acest fruct pot face minuni în acest sens. Există şi o variantă mai soft: poţi alege limonadă de lămâie, adaugi câteva cuburi de gheaţă, dar şi nişte frunze proaspete de mentă.
Şi dacă vei pune pe frunte comprese cu suc de lămâie şi le vei lăsa acolo timp de 5-7 minute, vei scapa de nesuferitele dureri de cap. De asemenea, vei uita de migrene şi dacă mănânci câteva frunze de mentă ori dacă storci un grapefruit şi bei zeama rezultată (ai nevoie de un pahar de 250 de ml).
Salvia, un alt remediu natural excelent în tratarea durerilor de cap
Un alt leac ce te poate scăpa de migrene este şi infuzia de salvie. Această plantă este bogată în substanţe antiinflamatoare, are rol antiseptic şi antimicrobian, fiind de mare ajutor şi în vindecarea durerilor de cap care apar când suferi de răceală.
sursa: click.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!