Cumnatul premierului român Victor Ponta a fost REȚINUT: A organizat un grup infracțional sprijinit de deputații Ghiță și Cosma
În același dosar au mai fost reținuți: Mihail Marian COMAN – administrator/asociat la S.C. INDSERV S.R.L. Ploiești și S.C. INDSERV PROIECT S.R.L. Ploiești și angajat al S.C. Hidro Prahova S.A. (în calitate de consilier al directorului general din data de 24.05.2012); Vladimir Răzvan CIORBĂ – administrator/asociat la S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, S.C. CVR ACTIVITES GROUP S.R.L. București și S.C. GEFAM PRO S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, MUNTEANU LIVIU – administrator al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. începând cu data de 25.04.2014, toți trei pentru infracțiuni similare celor săvârșite de cumnatul lui PONTA.
Cei patru inculpați urmează să fie prezentați, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În aceeași cauză s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus măsura controlului judiciar față de următorii:
-COSMA MIRCEA, președinte al Consiliului Județean Prahova și președinte al organizației județene Prahova a unui partid, iar ulterior vicepreședinte al acelui partid, pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional organizat și folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii, pentru sine sau pentru alții, de BANI, bunuri sau foloase necuvenite
-COSMA VLAD ALEXANDRU, deputat, (fiul celui anterior menționat), pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinirea unui grup infracțional organizat, -GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat, pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional organizat
Potrivit ordonațelor de reținere și de punere în mișcare a acțiunii penale, în perioada 2011- 2015, HERȚANU IULIAN CRISTIAN ( cumnatul premierului Victor Ponta)– administrator de drept și, începând cu data de 25.04.2014, administrator de fapt al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN – administrator/asociat la S.C. CVR ASFALT CONSTRUCT GROUP S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov, S.C. CVR ACTIVITES GROUP S.R.L. București și S.C. GEFAM PRO S.R.L. Dobroești, jud. Ilfov și COMAN MIHAIL-MARIAN – administrator/asociat la S.C. INDSERV S.R.L. Ploiești și S.C. INDSERV PROIECT S.R.L. Ploiești și angajat al S.C. Hidro Prahova S.A. (în calitate de consilier al directorului general din data de 24.05.2012), au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea:
– adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene și
– însușirii, nelegale, a unor importante sume de BANI, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană
– sustragerii de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat.
Contractul, având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic" a fost atribuit de către S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. Ploiești (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar cu circa 80%), asocierii S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L. Contractul a fost semnat la data de 13.01.2012.
La grupul infracțional astfel constituit a aderat, prin numirea ca administrator al S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L., începând cu data de 25.04.2014, inculpatul MUNTEANU LIVIU, rolul său fiind acela de a semna documente în cadrul proiectului cu finanțare europeană și de a asigura efectuarea unor plăți către societățile controlate de membrii grupului, începând cu data anterior menționată.
Ce au făcut președintele CJ Prahova, Mircea Cosma și deputații PSD Sebastian Ghiță și Vlad Cosma
Grupul infracțional format din cumnatul premierului Ponta, Iulian Herțanu, din Mihail Coman, Vladimir Ciorbă și Liviu Munteanu a fost sprijinit în realizarea scopului propus de către:-COSMA MIRCEA care, în perioada 2011 – 2015, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova și președinte al organizației județene Prahova a unui partid (PSD), iar ulterior de vicepreședinte al acelui partid(PSD), a efectuat demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale – activități derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. (societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) și a exercitat presiuni (amenințări cu privire la înlocuirea din funcție) asupra directorului general al societății menționate, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT Trading 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic”, iar pe parcursul derulării contractului, să determine prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
-COSMA VLAD ALEXANDRU, deputat în Parlamentul României și fiu al lui Cosma Mircea, care a efectuat demersuri ( intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. ( societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) și exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic” iar pe parcursul derulării contractului, prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
-GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, care a efectuat demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. (societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar ) și exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic” iar pe parcursul derulării contractului, prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate.
Scopul grupului infracțional astfel format și sprijinit a fost atins, urmărirea penală efectuată până la acest moment relevând:
– deturnarea, din cadrul proiectului, și însușirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei TOTALE de 7.797.410 lei (BANI ridicați în NUMERAR din conturi ale persoanelor juridice și fizice, reprezentând un procentaj de aproximativ 54% din totalul sumelor ce au fost identificate ca fiind achitate de S.C. GROSSMANN ENGINEERIG SRL, către „partenerii” la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări),
– sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 lei reprezentând impozit pe PROFIT).
Probele procurorilor sunt reprezentate de documente și unități informatice de stocare a informațiilor, ridicate la perchezițiile de marti, interceptări ale unor convorbiri, denunțuri, declarații.
sursa: romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!