De când omul a fost lovit de iluzia că el este stăpânul naturii şi îi poate lua locul lui Dumnezeu, lumea s-a întors pe dos şi se apropie tot mai mult de marginea haosului universal şi de prezicerile apocaliptice. Nu ne referim la răzbunările de moment ale naturii cum sunt cutremurile, secetele, inundaţiile sau uraganele devastatoare, ci la procesele globale de încălzire a climei, de reducere a stratului de ozon şi de poluare masivă a ecosistemelor planetare. Raportat la ziua de mâine, omul contemporan este un lacom iresponsabil, care îşi împinge specia spre autonimicire sau sinucidere colectivă.
Desigur, avem pe toate meridianele factori de decizie, care şi-au pus scufiţă roşie pe cap şi ne spun poveşti, apoi flutură din deget la adresa ecologiştilor să nu sperie lumea, că vezi doamne, ei nu dorm nopţile şi au grijă de noi şi de viitorul copiilor noştri, că mintea omului va găsi soluţia salvatoare pentru a reîntoarce echilibrul ecologic global şi a vindeca planeta de febra provocată de experimentele nesăbuite ale civilizaţiei umane. Din păcate, marea majoritate a vorbelor demnitarilor nu au o acoperire reală, fiindcă de la un deceniu la altul problemele ecologice se agravează şi se înmulţesc, aducându-ne tot mai aproape de linia fatală a drumului fără de reîntoarcere.
Este adevărat că după anul 1972 în toate ţările lumii au apărut grupuri ale verzilor, mişcări ecologiste care încearcă să schimbe mentalităţile colective şi să influenţeze politicile de mediu la nivel local, naţional şi global, dar eforturile lor sunt deocamdată prea modeste pentru a opri agresiunea distructivă a speciei umane asupra naturii de pe toate meridianele globului. Până nu se vor implica măcar 3-4 miliarde de oameni, adică peste jumătate din populaţia globului, în opera de salvare şi îngrijire a mediului înconjurător, nu avem de unde aştepta rezultate optimiste. Studii solide ne demonstrează că perpetuarea modelului actual bazat pe consum excesiv şi poluare, pe devorarea resurselor naturale, pe comportamentul distructiv al celor peste 7 miliarde de oameni, poate genera o catastrofă globală peste 40-50 de ani. Pentru a nu transforma pământul în iad, omul ar trebui, cât mai este ceva timp, să-şi regândească modelul actual de existenţă şi de stăpânire a planetei, să renunţe la materialismul exagerat şi consumul de lux, la atitudinea sa ostilă faţă de mediul înconjurător şi ambiţia deşartă că el va dicta naturii legile sale şi nu viceversa. Omul a fost alungat din paradis pentru neascultare şi orgoliu, de ce se cere tot mai insistent să fie alungat şi de pe Pământ?
Încă înainte de a ne organiza în anul 1983 într-un început de mişcare a verzilor din Moldova, pentru mine ecologia a însemnat dimensiunea spirituală a omului, universul fără sfârşit al sufletului uman, curăţenia interioară, omul cu credinţă în Dumnezeu şi în opera Sa — Natura, în idealuri şi în tot ce înalţă şi înnobilează firea umană. În acel an, pentru noi, un grup de câţiva visători în frunte cu Gheorghe Malarciuc, ecologia nu însemna retragerea în adâncul naturii, ci ieşirea din marasmul ideologiei sovietice şi reîntoarcerea la adevăr, la identitatea şi rădăcinile noastre milenare, la istoria nefalsificată, la dreptul natural şi legitim de a fi stăpâni în casa noastră, pe pământul strămoşesc. Chiar de la începuturi am pledat pentru ecologia sufletului, pentru dimensiunea spirituală, naţională şi democratică a programului de activităţi al verzilor din Moldova. Astfel am pornit la drum cu înţelegerea clară că pentru noi natura însemna vatra dăruită de Dumnezeu basarabenilor, cu pământuri mănoase şi ape, cu păduri şi păsări, cu izvoare şi râuri, cu toate bogăţiile ce se văd şi nu se văd, cu satele înşirate pe costişe de dealuri, în văi şi lunci, cu hrisoave şi cimitire, cu biserici şi schituri, cu arcaşi şi răzeşi de-ai lui Ştefan, cu cetăţile de pe Nistru şi cu tradiţiile creştine, cu marile nedreptăţi aduse de ocupaţia rusească, cu istoria minciunită şi limba română izgonită din propria casă, cu oameni demni, care nu s-au încovoiat sub stăpânirea străină, păstrând tricolorul şi conştiinţa naţională în suflete ca pe un testament sfânt al unităţii neamului românesc.
Nu e deloc întâmplător că Mişcarea de Eliberare Naţională din Basarabia a pornit de la ţipătul pământului rănit, de la neliniştile ecologiştilor hăituiţi şi de la problemele de mediu — ca în iunie 1988 să treacă la întreaga fiinţă naţională, cu revendicări fundamentale care au culminat cu readucerea acasă a Limbii Române, a Alfabetului Latin, Tricolorului şi, desprinderea, în august 1991, de la imperiul răului şi proclamarea Independenţei.
Merită, cred, măcar o dată în an, de 5 iunie, să ne amintim de contribuţia ecologiştilor la renaşterea naţională şi scrierea istoriei contemporane a R.Moldova, să ne închinăm celora care s-au zbătut pentru veşnicia verdelui matern şi au plecat la Domnul, să ne exprimăm recunoştinţa faţă de toţi care perpetuează ideea ecologistă şi îşi iubesc moşia prin fapte bune, concrete, să le mulţumim tuturor care îngrijesc sufletele noastre să fie sensibile la frumuseţile şi durerile naturii, tuturor care apără apele, solurile, pădurile, vietăţile şi întregul patrimoniu natural din Moldova. Să le trecem pragul şi să mărim familia ecologiştilor, căci numai împreună putem supravieţui şi să transformăm vatra noastră milenară într-un pământ curat şi sănătos, fiindcă cumpăna dintre verde şi negru trece prin fiecare din noi, iar dacă fiecare neam, popor îşi va iubi şi îngriji pământul natal, planeta albastră va deveni raiul nostru terestru şi va fi pururea purtătoare de viaţă în univers.
Alecu RENIŢĂ
Revista naţională NATURA, iunie 2008
