Curăţenia generală: click şi de la capăt

Sigur că lucrul ar merge mai cu spor, dacă iarna s-ar îndura măcar de puţină zăpadă. Dar zăpada întârzie să ne lumineze chipurile şi gândurile, oraşul stă suspendat în nuanţe gri şi nu ne rămâne decât să batem în tăcere covoarele, să ştergem geamurile prăfuite şi să facem o revizie prin vechituri, punând cu grijă totul lângă tomberonul de la intrarea în bloc: poate îi prinde bine cuiva.

Ne agăţăm de această curăţenie generală cu îndârjirea omului care vrea să înfrângă natura şi pe sine însuşi, interzicându-i prafului să se strecoare prin crăpăturile din case, iar sie – să se împace cu gândul că nu va ieşi învingător din această luptă. Căci nu ai cum să învingi într-o ţară unde praful şi forma de „glod” a acestuia sunt un fel de „regi ai şoselelor”… La ce bun, aşadar, să ne mai mirăm/revoltăm că, în chiar centrul capitalei, caii scoşi la plimbare spre bucuria picilor, dar mai ales a proprietarilor care fac „un ban cinstit”, lasă urme nu tocmai plăcute şi nici plăcut mirositoare în Piaţa Marii Adunări Naţionale – la cât glod e în această capitală în care european, se pare, este doar Pomul de Crăciun, câteva băleguţe se înscriu perfect în peisajul urban.

Şi totuşi, vin sărbătorile şi e nevoie de curăţenie generală. În case, în gând, în sertarele cu amintiri şi cele cu proiecte de viitor… „În veacul celălalt voi fi bătrână/ Voi face ordine-n scrisori/ Şi şti-voi, în sfârşit, cu cine/ Iubitul meu, o să te-nsori”, scria într-un apus de secol 20 poeta Lorina Bălteanu, fără a bănui, probabil, că în „veacul celălalt”, în care trăim acum, lumea nu-şi va mai scrie scrisori, ci se va însura-despărţi-chiar-naşte pe Internet. Deseori în regim online. Şi ne transformăm cu toţii în fiinţe virtuale, ascunse în spatele unor adrese e-mail pentru a face ordine în care e suficient un singur click.

Este adevărat că uneori, după ce îţi pare că ai pus totul la punct şi că ţi s-a luminat şi casa, şi mintea, realizezi că ai greşit apelând la foarfece sau la… „delete”, motiv din care eşti nevoit să răscoleşti prin coşul de gunoi – fie cel real, fie cel virtual – pentru a restabili un nume-obiect-lucru-mesaj-chip care, pe moment, ţi-au părut inutile, învechite şi prăfuite… Şi încerci să lipeşti la loc povestea distrusă, şi chiar îţi reuşeşte, doar că rămân fisurile prin care pătrunde praful. Praful care, mai devreme sau mai târziu, va cere o nouă curăţenie generală. …Eh, dacă s-ar îndura iarna măcar de puţină zăpadă!..