Actualitate

CURIOS: la UTM va fi predată disciplina „Teoria şi practica integrării europene”

Aceasta va fi predată la toate cele 10 facultăţi ale universităţii, în anii de studii I şi II, scrie IPN cu referire la un comunicat de presă al universităţii.

Rectorul UTM, academicianul Ion Bostan, susţine că cei peste 100 de mii de studenţi din universităţile din Moldova ar trebui să devină promotori activi ai ideii europene în satele şi oraşele din ţară. „Trebuie să studiem detaliat Acordul de Asociere, găsind în el esenţa pentru fiecare disciplină de studiu predată în universităţi. Astfel, vom lăsa mai puţin teren şi spaţiu pentru speculaţiile iresponsabile ale unor aventurieri şi demagogi”, a subliniat rectorul UTM.

Senatul UTM a aprobat alocarea sumei de 78 de mii de lei, din contul special al universităţii, pentru plata salariilor profesorilor antrenaţi în predarea modulelor disciplinei date. Iar Catedra de ştiinţe socio-umane va elabora o broşură: „Uniunea Europeană – proiect provocator al contemporanietăţii”.

În colaborare cu reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, pentru cadrele didactice de la toate cele peste 60 de catedre ale UTM vor fi organizate seminare tematice în baza conţinutului Acordului de Asociere cu UE. Seminare permanente pe aceeaşi temă vor fi organizate şi pentru îndrumătorii (cadre didactice) şi monitorii (studenţi) grupelor academice. 

SURSA: IPN.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *