Curtea Constituțională a Rusiei i-a făcut dreptate unui moldovean după ce autoritățile ruse au decis să-l deporteze pentru că este bolnav de SIDA
Curtea Constituțională le-a făcut dreptate celor trei cetățeni și a decis că nicio persoană nu poate primi interdicția de a se afla pe teritoriul Federației Ruse doar pentru că este infectată cu HIV, mai ales dacă și-a întemeiat o familie în Rusia.
„Persoanele care s-au adresat Curții sunt căsătorite cu cetățeni ai Federației Ruse și au copii care sunt cetățeni ai țării noastre, nu au încălcat legislația administrativă sau penală și duc un mod de viață decent. În aceste condiții, cetățenii străini nu pot fi deportați, nu le poate fi aplicată interdicția de a intra în țară sau nu le poate fi refuzată cererea de a primi permis de ședere temporară pe teritoriul Federației Ruse”, a motivat judecătorul Curții Constituționale, Nicolae Melnikov, notează agenția „Ria Novosti”.
Curtea a cerut autorităților competente să modifice legislația în vigoare astfel încât să nu mai apară astfel de situații. „Este necesar să fie păstrat echilibrul între protecția sănătății populației și respectarea valorilor familiei”, concluzionează Curtea Constituțională a Rusiei.
sursa: ziarulnational.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!