Curtea Constituţională şi morala justiţiei

Şi atunci, ca şi acum, societatea noastră, inclusiv clasa politică, era împărţită în două tabere: unii aplaudau hotărârile Curţii, alţii – le criticau şi acuzau instanţa de interese politice. Dar timpul le-a pus pe toate la locul lor şi astăzi, când cazurile respective au devenit deja istorie, putem judeca la rece despre importanţa deciziilor instanţei. 

Primul caz la care aş vrea să mă refer ţine de perioada anilor 2001-2002, când, după venirea la putere cu o majoritate constituţională, comuniştii au încercat să-şi subordoneze totul în această ţară, să instaureze o dictatură cumplită şi să distrugă orice urmă de rezistenţă şi de alt fel de gândire. Anume în acea perioadă de tristă faimă se preconizează organizarea alegerilor locale anticipate cu scopul de a prelua întreaga putere în ţară. Astfel, la 19 februarie 2002, Curtea a anulat Hotărârea Parlamentului privind stabilirea datei alegerilor locale generale anticipate. Impactul acestei decizii a fost unul năucitor pentru comunişti, căci Curtea a intervenit prompt şi nu a permis noii guvernări să acapareze întreaga putere în stat, recroind şi aplicând legislaţia după bunul lor plac. Şi chiar dacă guvernarea a declanşat o isterie furibundă, recurgându-se inclusiv la ameninţări directe în adresa judecătorilor Curţii, trebuie să recunoaştem că, prin luarea sa de atitudine, Curtea Constituţională a salvat de fapt democraţia în R. Moldova.

Nu mai puţin importantă a fost şi decizia Curţii Constituţionale din 15 iunie 1999. Curtea a confirmat rezultatele referendumului republican consultativ în problema modificării regimului de guvernare în Moldova, dar a precizat că acesta „poartă caracter consultativ şi rezultatele lui nu produc efecte juridice”. Astfel, s-a pus practic capăt tentativei de a transforma R. Moldova într-o republică prezidenţială sau, mai bine zis, a fost curmată intenţia de a stabili în ţară dictatura unei persoane. Şi atunci s-a făcut multă gălăgie, iar acuzaţiile au curs gârlă, dar cu timpul toţi s-au convins că decizia CC a fost nu doar corectă, ci şi salvatoare pentru R. Moldova.

Ca să nu se creeze impresia că CC a dat numai verdicte ce nu au convenit comuniştilor sau oamenilor lui Petru Lucinschi, voi aduce un alt exemplu: decizia CC din 12 ianuarie 2012. Indiferent de interpretările tendenţioase, de criticile şi acuzaţiile de implicare politică la adresa Curţii, decizia respectivă a fost una ruşinoasă pentru Alianţa pentru Integrare Europeană. Curtea a invalidat rezultatele alegerilor prezidenţiale din 16 decembrie 2011 şi a declarat neconstituţională hotărârea parlamentului privind stabilirea datei alegerilor prezidenţiale repetate pe 15 ianuarie 2012. Adică, partidelor democratice de la guvernare li s-a indicat clar asupra incorectitudinii acţiunilor lor, dar şi asupra faptului că derapajele de la norma legală sunt inadmisibile.

Şirul hotărârilor CC ce au generat reacţii aprinse în societate ar putea fi continuat. Aici vom invoca şi decizia în cazul „InterDnestrCom”, şi decizia în cazul drepturilor pensionarilor, şi decizia privind votul secret în cazul alegerii preşedintelui ţării, şi multe alte decizii. Însă de fiecare dată, după ce s-au potolit spiritele, s-a văzut că, dincolo de latura constituţională, CC a protejat într-un fel R. Moldova de unele grave probleme ce ar fi avut efecte catastrofale asupra dezvoltării ţării, dacă deciziile adoptate ar fi fost altele.

Nu vreau să mă erijez în postura de avocat al CC, dar se creează impresia că şi de această dată avem de a face cu o situaţie de genul celor pe care le-am descris mai sus. Acum, unii politicieni, jurnalişti şi comentatori critică vehement Curtea Constituţională pentru deciziile din 22 aprilie 2013 (privind interimatul funcţiei de prim-ministru, exercitat de către Vlad Filat şi privind desemnarea lui pentru funcţia de premier), din 18 mai 2013 (privind împuternicirile premierului desemnat şi privind neconstituţionalitatea decretelor prezidenţiale de revocare din funcţie a vicepremierului, Mihai Moldovanu, şi a ministrului Transporturilor, Anatol Şalaru, dar şi privind ilegalitatea demiterii şefului Agenţiei „Moldsilva”, Ion Cebanu), din 20 mai 2013 (privind repunerea în funcţia de procuror general a lui Corneliu Gurin) etc. Sunt convins că va mai trece ceva timp, lucrurile se vor mai limpezi şi, după cum s-a întâmplat în cazurile pe care le-am invocat anterior, vom înţelege că CC a avut dreptate, iar deciziile luate au fost în interesul şi beneficiul cetăţenilor R. Moldova. Or, istoria ne arată că CC a ştiut tot timpul să facă alegerea corectă, chiar dacă deciziile sale nu au convenit cuiva la o anumită etapă.