Curtea de Justiție a UE a anulat parțial sancțiunile impuse fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici
În martie 2014, Uniunea Europeană a decis înghețarea activelor indivizilor suspectați de delapidarea fondurilor de stat din Ucraina.
Verdictul de joi se referă la Viktor Ianukovici și la plîngerile formulate de Oleksandr Ianukovici, unul dintre fiii fostului președinte ucrainean, și de Andrii Kliuiev, fostul șef de cabinet al lui Viktor Ianukovici.
Judecătorii CEJ au susținut că procurorul-șef ucrainean a arătat doar că sume mari de bani au fost însușite ilegal și scoase din Ucraina, fără însă a fi identificați autorii.
O scrisoare trimisă de procuratura Ucrainei ca justificare pentru decizia de înghețare a averilor „nu oferă vreun detaliu despre acte specifice pe care cei trei ucraineni sînt acuzați că le-au comis sau despre responsabilitatea lor pentru acele acte”, a explicat CEJ într-o declarație dată joi publicității.
sursa: moldpres.md