Cutiuţele sufletului pentru amintiri

 În diferite perioade ale vieţii, avem manifestări contradictorii faţă de obiectele din proximitate. În copilărie, adesea se înregistrează pasiuni pentru un animal de pluş sau pentru o păturică, pentru cănuţa de lapte sau o pereche de sandale jerpelite. Tânărul simte o acută nevoie de schimbare şi doreşte ca tot, absolut totul în jurul său să arate așa ca el: nou şi proaspăt. Mai târziu se declanşează primele nostalgii, amintirile devin inevitabile şi indispensabile, pentru ca ajunsă la vârsta a treia o persoană să fie complet ataşată de agoniseala de-o viaţă. Și acum sunt curioasă – oare ce păstrează bunica mea în toate acele cutii și cutiuțe, cufere și sacoșe, geamantane și plase care îi reduc drastic spațiul locativ, dar de care nu s-ar dispensa nici în ruptul capului? Despărţirea de obiectele dragi e dureroasă şi e percepută ca o mutilare a memoriei personale. Curăţenia de sezon de care se apucă tot omul în preajma sărbătorilor ne va pune în situaţia de a alege: ce păstrăm şi ce aruncăm din gospodărie, ţinând cont că în casă, în balcon, în curte, în cămară, în garaj, în magazie, cu vremea, depozităm o grămadă de lucruri mai mult sau mai puţin trebuincioase. Zilele trecute, m-am trezit stând minute în șir în cumpănă în fața dulapului, categoric prea plin, dar n-am fost în stare să fac o selecție. Asta mi-a dat de gândit… Oare am îmbătrânit? Sigur că da! Mai demult aveam un criteriu foarte eficient: ceea ce nu am purtat în ultimii doi ani, zboară! E clar că mă pot lipsi de acea piesă vestimentară. De acum, însă aplic alte principii, mai flexibile. Și totuși, faptul că locuinţele noastre nu sunt tocmai spaţioase ne obligă periodic să renunţăm la surplusul de obiecte. Dacă alunecăm în extrema stilului decorativ minimalist, avem mari șanse să rămânem fără amintiri palpabile, iar dacă suntem prea conservatori, riscăm să ne sufocăm. La final, punctez ideea că decorul e mai puţin important şi că investiţia în oameni are întotdeauna satisfacţii mai mari.

Timpul Suplimentul Femeia