Cutreierând prin bloguri: De ce funcţionăm…

Undeva pe o şosea a lumii o femeie îşi sprijină capul pe umerii soţului său care conduce în noapte către nicăieri. Închide ochii şi adoarme liniştită. Un copil de câteva luni face primii paşi din viaţă. Îşi agaţă degetele minuscule în mână sigură şi atentă a mamei lui. În tranşeele unui război civil câţiva soldaţi acoperă ieşirea celui mai curajos dintre ei. Un bătrân moare. Înainte de a pleca îşi vede pentru ultima dată fiul care îl strânge dureros de tare în braţe. E mai puţin singur aşa. Într-un restaurant deasupra mării doi gentlemeni îşi strâng mâinile. Nu e nevoie de vreun contract. Doar mâinile lor sigure. O gimnastă se aruncă într-un salt infinit şi aproape mortal. Părăseşte bârna sub privirile încremenite ale tribunei. La aterizare, antrenorul pândeşte cu încordare de leu. Un copil intră pentru prima dată în mare împreună cu tatăl lui. Pe Wembley se execută un penalty. Jucătorul întoarce capul speriat către coechipierii lui. Sunt acolo, lângă el. Cu pumnii strânşi. O bătrână descumpănită ezită să-şi abandoneze casa în flăcări. În faţa ferestrei sale o mână întinsă o aşteaptă să se salveze. Un pilot de Formula 1 se urcă fără ezitare în bolidul care-l va purta cu peste 300 de kilometri la oră. Undeva, pe o sârmă întinsă deasupra unei mulţimi, doi acrobaţi execută un număr mortal. Un câine conduce un orb. Un vultur îşi veghează puii la primele lor rotocoale. Un chirurg operează pe creier într-o linişte apăsătoare. Un puşti de cinşpe’ ani se aruncă pe spate şi priveşte cerul în cădere. Bungee jumping. Un rock-star pluteşte pe mulţime. Doi alpinişti se sprijină unul pe altul împotriva gravitaţiei. Un beţiv salvează un copil de la înec. Un jucător de snooker loveşte simplu, sigur, fără să ezite. O soprană se lansează în cea mai grea acută a vieţii sale. Mii de oameni se cunună în bisericile lumii. Un om lovit de soartă se roagă lui Dumnezeu. Un paraşutist deschide în ultimul moment.

E numai despre încredere. În tine şi în ceilalţi. Şi despre iubire.

Ţară săracă, nunţi de milioane… de euro

de Vitalie Cojocari

Ceva este al naibii de ciudat la Moldovioara asta a noastră. Ceva este de neînchipuit, de neimaginat, de nebăgat în cadrul unei logice sociale. Şi anume, cum este posibil ca în cea mai săracă ţară din Europa să avem oameni atât de bogaţi?! Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu când mă gândesc la „problema” aceasta mi se zbârleşte părul. De curând, ţărişoara cu cei mai năpăstuiţi oameni din Lumea Veche a fost martora unei nunţi atât de bogate şi luxoase, încât poate rivaliza cu nunta prinţului William din Marea Britanie. Eu am o singură întrebare, de ce? De ce, oameni buni, nu înţeleg bogătaşii din Republic oooof Moldova că este necuviincios să-ţi înşiri luxul în faţa populaţiei nevoiaşe? Este ca şi cum te-ai duce în faţa copiilor înfometaţi din Ghana, ţi-ai unge o felie de pâine cu caviar, ai presăra deasupra aur comestibil şi ai clefăi cu zgomot. Înţelegeţi? Nu este bine, nu este uman. O Moldovioară plină de oameni amărâţi, care nu ştiu ce le vor pune pe masă copiilor, o ţărişoară plină de cetăţeni care nu au în minte decât în ce parte a lumii să plece ca să poată trimite bani familiei amărâte, a urmărit fastuosul eveniment exact cum s-ar fi uitat copiii din Ghana la pâine. Pentru că moldovenii, la fel ca şi micuţii înfometaţi, nu vor caviar, nu vor aur alimentar, ci pâine, simpla pâine. Oare are cineva bunul-simţ să realizeze că într-o sărăcie de ţară nu ai cum să te fâţâi în rochii de sute de mii de euro, să te plimbi în zeci de limuzine luxoase în văzul tuturor? […]

Apropo, oare nu puteau găsi un alt loc de nuntă? De ce Parlamentul nostru? De ce nu şi-au „unit destinele” în Kremlin, în Casa Albă, în Parlamentul Uniunii Europene? Adică, ce este parlamentul Moldovei (observaţi, l-am scris cu literă mică)? Un loc pentru petreceri şi nunţi. Nu era suficient circul de la şedinţe?