(CUTREMUR POLITIC) Comisia Electorală Centrală cere excluderea lui Renato Usatîi din competiția electorală

Potrivit membrului Comisiei, Vasile Gafton, la CEC a parvenit astăzi o sesizare din partea Inspectoratului General de Poliție cu privire la depistarea unor surse de bani, fără a fi declarată proveniența acestora.
„Se constată folosirea mijloacelor nedeclarate de către concurentul electoral partidul „Patria” și se solicită Curții de Apel să dispună anularea hotărârii de înregistrare a concurentului Patria. De asemenea, se propune încasarea în beneficiul statului a mijloacelor necesare din fondul concurentului în cauză”, a declarat Gafton.
În cadrul aceleiași ședințe, CEC propune și sancționarea contravențională a concurentului electoral „Patria” și a unor candidați de pe această listă.
Reprezentantul formațiunii „Patria”, Mihail Bușuleac, a cerut să fie amânată examinarea acestui subiect, însă propunerea nu a fost susținută de majoritatea membrilor Comisiei. „Noi nu am reușit să aflăm despre proiectul hotărârii și nu pot acum să mă expun asupra acestuia”, a menționat Bușuleac.
sursa: Radiochisinau.md