Cuza Vodă sau Aleksei Belski?
Liga Tineretului Rus şi-a reluat campania începută în toamna anului 2011, al cărei scop consta în redenumirea străzii Ioan Cuza Vodă în Aleksei Belski. Acţiunea de protest a avut loc ieri, 3 aprilie, în faţa Primăriei municipiului Chişinău. Între 20 şi 30 de protestatari s-au adunat aici şi au scandat diferite lozinci. Între altele, ei i-au sugerat edilului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, „să-şi construiască un nou bulevard, pe care să-l numească Cuza Vodă”. Forţele de ordine au avut grijă ca protestatarii să se menţină în perimetrul stabilit de autorizaţia eliberată de autoritatea publică locală, deşi manifestanţii se înghesuiau la intrarea în primărie. Tinerii purtau pancarte scrise în limba rusă: „Trăiesc pe strada Belski”, „Străzilor Chişinăului – numele eroilor” .
I-am întrebat pe unii protestatari cine a fost Aleksei Belski, dar nu au putut răspunde. În cele din urmă, aceştia au demontat cortul instalat special pentru a aduna semnături. Unul dintre organizatori, care s-a recomandat drept Igor Coşelev, s-a arătat mirat când l-am întrebat dacă ştie că în Chişinău există deja o stradă ce poartă numele lui A. Belski. „Sincer să spun, nici nu ştiam”, ne-a răspuns el. Protestul a durat circa 20 de minute, iar la final preşedintele Ligii Tineretului Rus a transmis responsabililor de la primărie cele „10 mii de semnături” în sprijinul generalului Belski.
Aleksei Belski a fost erou al Uniunii Sovietice, care a adus armata sovietică pentru prima dată în centrul Chişinăului în 1944. Conform unei declaraţii anterioare a Anei Răilean, consilier în cadrul primăriei, nu există necesitatea redenumirii străzii Ioan Cuza Vodă în Aleksei Belski, mai ales că acesta din urmă deja figurează pe harta Chişinăului, iar în centrul capitalei are şi o placă comemorativă.