Un deceniu şi ceva, în R. Moldova a făcut o carieră strălucită fraza înaripată „Vai de capul nostru!”. Cât timp la putere erau Snegur şi Lucinschi, aceasta era lozinca moldovenilor – „Vai de capul nostru!”. Când la putere a fost Voronin, moldovenii n-au avut nicio lozincă. De când la guvernare a venit Alianţa, am trecut la „Dă-o’n mă-sa de treabă!”.
Lozinca „Dă-o’n mă-sa de treabă!” trebuie scrisă cu litere mari şi agăţată sus, s-o vadă toţi de departe, la intrările în toate instituţiile mai principale şi mai secundare ale statului. Înainte, pe timpul sovieticilor, peste tot era prezentă lozinca „Slava KPSS!”; astăzi, în locul ei trebuie pusă lozinca „Dă-o’n mă-sa de treabă!”. Cel care are vreo treabă, vreo problemă de rezolvat într-o instituţie a statului, înainte de a intra, citeşte lozinca „Dă-o’n mă-sa de treabă!” şi asta îl pregăteşte psihologic pentru situaţia când va ieşi din respectiva instituţie cu treaba nerezolvată… Şi cu adevărat, iese cetăţeanul din instituţia statului, cu treaba nerezolvată, plin de năduf, ridică capul, dă cu ochii de „Dă-o’n mă-sa de treabă!” şi, pe loc, i se face mai uşor… De ce? Pentru că, deşi nu i s-a rezolvat problema, el, totuşi, se simte mândru şi bucuros, căci e cetăţean al unei ţări democratice, care-i permite să se revolte. Înainte vreme, pentru „Dă-o’n mă-sa de treabă!” erai trimis în Siberia, acum, dimpotrivă, fraza e o lozincă oficială a statului!
Lozinca „Dă-o’n mă-sa de treabă!” exprimă chintesenţa a tot ce mişcă în ţara noastră. Când intri în microbuz şi acolo pute a de toate şi cântă muzică rusească, prima frază care-ţi vine pe limbă e „Dă-o’n mă-sa de treabă!”; când citeşti Constituţia şi te uiţi pe geam la ce se întâmplă afară, nu poţi exclama altceva decât „Dă-o’n mă-sa de treabă!”; când te duci la primărie după o hârtie, după ce ieşi de acolo fără ea, ce altceva îţi vine pe limbă, decât „Dă-o’n mă-sa de treabă!”; când auzi că Oleg Voronin, în loc să fie pus la răcoare, acţionează R. Moldova la CEDO, ce altceva poţi zice decât „Dă-o’n mă-sa de treabă”? Ş.a.m.d., ş.a.m.d.
Noi nu ne încleştăm la luptă cu destinul, fatalişti cum suntem, noi, când istoria ne pune în genunchi, nu ne ridicăm, ci rămânem în genunchi şi ne „revoltăm” – dă-o’n mă-sa de treabă… Un singur exemplu, din mii şi mii. Un Ivan fără ţară, pre nume Klimenko, vrea referendum pe tema recunoaşterii limbii ruse drept limbă de stat în R. Moldova. Noi, în loc să-l trimitem de unde a venit, ne-am „revoltat”, zicând… dă-o’n mă-sa de treabă… Şi atât. Şi aşa, de secole.
Înainte de a-l prezenta redactorului, am recitit acest editorial, m-am gândit la efectele şi impactul lui şi, plin de năduf, m-am revoltat în sine: Dă-o’n mă-sa de treabă! S-ar putea ca şi redactorul, după ce-l va citi, să zică la fel…
