Editorial

Dacă alegerile anticipate sunt un preţ pe care trebuie să-l plătim…

Atât, ca să nu iasă că şi eu presez sau insinuez.
Şi nu numai „Moldova 1” face presiuni asupra lui M. Ghimpu! Azi, toţi fac presiuni asupra lui Ghimpu, de unde ar reieşi că Ghimpu e împotriva tuturor. Unii, poate, o fac sincer, nesiliţi (şi neplătiţi) de nimeni. Există o opinie generală care mâine se poate dovedi o rătăcire generală şi anume că alegerea preşedintelui e un panaceu, va rezolva toate problemele politice, geopolitice, sociale, culturale etc. ale R. Moldova. De aici vine şi convingerea generalizată că trebuie ales oricine şi cu orice preţ, chiar primul ieşit în cale. Unde mai pui că avem asemenea precedente istorice – amintiţi-vă de legenda care spune că Petru Rareş care mergea cu carul cu peşte la Brăila a fost oprit în drum, dus la Cetate şi îmbrăcat în caftan domnesc. E adevărat, Rareş avea un drept ca să devină domn, era os de domn, fiul Marelui Ştefan. Nu ştim ce drepturi are V. Bacalu ca să fie adusă, aproape ca P. Rareş, şi căftănită la domnie.

Cum era şi de aşteptat, numele V. Bacalu (cum îi vom zice, în caz de va fi aleasă – doamna preşedinte sau preşedintă?) a împărţit ţara în două. Ea de fapt era împărţită, acum împărţirea aceasta a fost confirmată şi consolidată. Acum au devenit clare poziţiile tuturor actorilor politici, exprimate prin gura „independentă” a instituţiilor de presă pe care aceştia le controlează. De-acum nu mi se mai pare ciudat faptul că analişti, ziarişti şi instituţii de presă care se dau a fi „de dreapta”, „proromâneşti”, „unioniste” au îmbrăţişat fierbinte şi fără rezerve candidatura la preşedinţie a PD şi PLDM, bănuită a fi una promovată insistent de P. Lucinschi… Voi reveni mai jos asupra acestui aspect. Aceştia nu numai îl presează, ci îl şantajează pe Ghimpu să accepte această candidatură, chipurile, dacă n-o votează pe Bacalu va fi declarat vinovat de declanşarea alegerilor anticipate.

Am mai spus-o şi cu alte ocazii, nu sunt avocatul lui Ghimpu. Ierte-mi-se patetismul, dar sunt avocatul R. Moldova. Mă gândesc cât de mult trebuie să nu-ţi pese de această Moldovioară dacă accepţi să aduci în fruntea ei un om cu care să discuţi pe Skype. (Mâine şi morţii îi vom plânge tot pe Skype.) A fost pusă în acţiune artileria grea ca să-l doboare pe încăpăţânatul de Ghimpu! (Trebuie să recunoaştem că Ghimpu s-a ţinut bine, a dat dovadă de caracter.) Acestora Ghimpu le-a dat un răspuns exhaustiv: nu voi, dar eu voi răspunde în faţa electoratului pentru votul PL!

… Cu adevărat, electoratul PL îl va sancţiona pe Ghimpu, dar atunci când respectivul va vota cu ochii închişi candidatura lui Filat-Lupu-Lucinschi. Ghimpu are toate motivele ca să fie prudent. Apropo, nici eu nu cred că Lucinschi (sau Lupu şi Filat) ar înainta la funcţia de şef al statului R. Moldova pe „o româncă de-a noastră, din Basarabia”, cum a caracterizat-o pe V. Bacalu Ion Sturza…

„Necunoaşterea candidatului nu este problema candidatului”, a declarat Filat care, ca totdeauna în asemenea situaţii, a trişat, insinuând că Ghimpu ar fi prost informat. Necunoaşterea candidatului este în primul rând problema celui care a înaintat candidatura într-o manieră urâtă, provincială. PLDM are suficiente resurse şi capacităţi să-şi prezinte în mod civilizat candidatul său la preşedinţie şi dacă nu a făcut-o înseamnă că nu prea arde de dorinţă ca persoana propusă de el să fie acceptată şi votată… Am dreptul să bănuiesc că V. Bacalu a fost înaintată aşa cum a fost anume ca ea să nu treacă şi să-l facă din nou pe Ghimpu vinovat de toate. Faptul că liderul PLDM o prezintă elogios pe Veronica Bacalu („este o personalitate, care a atins performanţe atât în plan extern, cât şi intern, care are calităţile necesare pentru a fi un bun preşedinte”) nu înseamnă încă nimic. E cunoscut stilul lui Filat de a „lucra cu cadrele”: în faţă te laudă fierbinte, iar doar după câteva clipe, pe din dos, te poate lovi cu aceeaşi… căldură.

Şi ultimul aspect al problemei, foarte important. Există un punct de vedere care e prezentat ca unul patriotic, democratic şi moral. Acesta a fost exprimat clar şi de M. Ghimpu, în interviul din TIMPUL de ieri: „PL nu va admite anticipate, fiindcă există riscul întoarcerii comuniştilor la putere”. Reiese că statutul alegerilor anticipate în R. Moldova nu este stabilit şi reglementat de lege, de Constituţie, ci de… riscul revenirii la putere a comuniştilor. Oricât de mult nu-mi doresc revenirea talibanilor lui Voronin la putere, nu pot accepta această „logică”, chiar dacă e o „logică” împărtăşită, practic, de toată lumea bună din R. Moldova. Dacă alegerile anticipate sunt preţul pe care trebuie să-l plătim ca R. Moldova să devină o ţară democratică, guvernată de Constituţie, nu de găşti de şmecheri, atunci trebuie să plătim cu seninătate acest preţ.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *