Dacă își schimbă cursul european, R. Moldova ar putea fi dată uitării pentru 10 ani
De asemenea, acesta își exprimă dorința ca Republica Moldova alături de Georgia să semneze Acordul de Liber Schimb și Acordul de Asociere. Totodată, Grund nu exclude ca situația din Ucraina să se repete și la noi.
„Influența Rusiei în Ucraina este mai pronunțată, decât în Republica Moldova, dar cu toate acestea ar fi posibil schimbarea cursului. Dacă Republica Moldova își va schimba alegerea, atunci UE nu ar mai investi timp în Moldova. Ea va trebui lăsată pentru vreo 10 ani ca să se autodetermine ceea ce dorește. UE nu ar încerca să facă presiuni sau să se amestice în deciziile interne ale unei țării”, a declarat Grund.
În același context, sursa a menționat că potențialul de presiune din partea Rusiei este mare, dar dacă R. Moldova dorește să urmeze cursul european atunci trebuie să facă față obstacolelor, iar UE ar fi în situația să compenseze. Totodată, Grund a subliniat că Transnistria nu ar trebui să fie un motiv în calea integrării țării în UE.
„Dacă R. Moldova ar avea o șansă reală de a deveni membru al UE, atunci aceasta nu ar trebui să eșueze din cauza regiunii transnistrene. În acest caz, aș vedea R.Moldova în UE fără Transnistria. Eu cred că discuțiile și negocierile trebuie continuate după alegerile Parlamentare, acum avem parte de afirmații academice și teoretice pentru soluționarea conflictului transnistrean”, a mai adăugat parlamentarul german.
sursa. unimedia.info