Bună Dimineața

Dacă polițiștii și judecătorii vor fi instruiți, va dispărea pirateria?

Totuși, raportul emis de Comisia Naţională pentru Proprietatea Intelectuală susține ferm că o barieră în calea respectării drepturilor de proprietate intelectuală ar fi lipsa instruirii poliţiei, judecătorilor, procurorilor și a altor autorităţi responsabile de respectarea acestui drept. Dar să fie doar asta? Mă îndoiesc că, deși același raport recomandă executivului să organizeze campanii publice şi educaţionale pentru reducerea acestei industrii subterane, de astăzi și pentru mult timp de acum încolo, în magazine sau la orice colț de stradă, nu vom vedea stickuri de zeci de giga care, din păcate, nu sunt doar pentru referate sau cercetări, DVD uri, CD uri goale la un preț mic, pe care poți să scrii și să rescrii orice îți dorești. Ba dimpotrivă, multe voci susțin că marile rețele de distribuție ale Internetului s au ridicat promovând facilitarea la descărcat muzică, filme, iar unul dintre motivele pentru care s-a dezvoltat întreaga industrie a pirateriei este acela că nu am văzut niciodată să fie percepute taxe pentru drepturi de autor de la producătorii de stickuri sau de la difuzorii de net. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *