„Dacă vor fi reluate, dicuțiile dintre Rusia și Ucraina vor fi și ele directe, fără mediatori”, spune un diplomat rus
Dacă vor fi reluate, discuțiile dintre Rusia și Ucraina vor fi cel mai probabil directe, fără mediatori, ceea ce ar fi cea mai bună opțiune, a declarat directorul celui de-al doilea departament CSI al Ministerului rus de Externe, Alexei Polisciuk, într-un interviu acordat agenției ruse de presă TASS.
„Dacă și când aceste contacte vor fi reluate, cel mai probabil vor fi și ele directe. Și ar fi cea mai bună opțiune, deoarece experiența a dovedit că mediatorii occidentali își urmăresc adesea propriile obiective și încearcă să influențeze discuțiile, acționând nu pentru soluționarea conflictului, ci în propriile interese politice și economice”, a declarat el când a fost întrebat dacă partea rusă este pregătită pentru eventuale discuții viitoare direct cu actualele autorități de la Kiev.
Diplomatul a precizat că discuțiile de anul trecut cu partea ucraineană au fost directe.
„Până acum am interacționat doar cu ucrainenii în mod direct, folosind platformele care ne-au fost puse la dispoziție cu amabilitate, lucru pe care îl apreciem foarte mult. Trei runde de dialog ruso-ucrainean au avut loc în Belarus și una în Turcia în perioada februarie-aprilie a anului trecut. Ulterior, au avut loc contacte aproape zilnice prin intermediul legăturii video. Acestea au fost discuții directe cu ucrainenii”, a subliniat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!