Ultima oră
Dacia Chişinău a obţinut prima victorie în 2010
Vicecampioana în exerciţiu a Diviziei Naţionale, Dacia Chişinău a înregistrat prima victorie din anul curent. În prima manşă a semifinalelor Cupei Moldovei "lupii-galbeni" au învins pe teren propriu Olimpia Bălţi cu 4-2. Golurile gazdelor au fost înscrise de Anatoli Matkevici, Vasili Guciaşvili, Ghenadie Orbu (din penalty) şi Oleksandr Grozov. Olimpia a marcat prin Nicolae Orlovschi şi Kamara.
În cea de-a doua semifinală, la Tiraspol, Sheriff şi Iskra-Stal Râbniţa au încheiat cu o remiză albă, 0-0, amânând stabilirea finalistei Cupei pentru meciul-retur.
Partidele din manşa a doua a semifinalelor se vor disputa peste două săptămâni.