Actualitate

(Dailymail) România inclusă în harta cu zonele unde ISIS ar plănui să preia controlul

După cum arată publicaţia britanică Dailymail, organizaţia teroristă a lansat un plan înfricoşător pe cinci ani, de dominaţie globală, în vederea alcătuirii unui califat din Spania până în China, schimbându-şi numele în Statul Islamic.

Acest anunţ al ISIS a fost considerat cea mai semnificativă "evoluţie" în jihadismul internaţional după evenimentele din 11 septembrie 2001.
Din harta care circulă pe Internet reiese că ISIS intenţionează să cucerească Orientul Mijlociu, jumătate din Africa şi să se extindă şi în Europa. Spania, care a fost sub conducere musulmană până spre finalul secolului al 15-lea, ar face parte din acest califat, alături de statele balcanice şi de Europa de Est până la Austria, inclusiv. Jihadiştii plănuiesc să preia controlul asupra statelor balcanice, care includ Grecia, România şi Bulgaria.

ZiuaNews scrie că filosofia geografiei noului califat este simplă: "Va cuprinde toate teritoriile pe unde s-au perindat vreodată urmaşii profetului (Califatul Umayyad, spre exemplu, între 661 şi 750 ) şi, desigur, toate cele unde ei sălăşluiesc azi. Inevitabil, recursul la istorie aşează pe această hartă nebună şi România, secole de-a rândul teren de luptă îndârjită cu înaintaşii jihadiştilor şi mujahedinilor de azi".

Din planurile ISIS pare să nu facă parte şi Italia, însă interesant este că nici Franţa nu este bifată pe această hartă. Este destul de neclar dacă ISIS încearcă să includă şi părţi din China, în vestul Chinei existând milioane de musulmani, mai arată Dailymail. Brutalitatea organizaţiei teroriste a fost declarată "prea extremă" chiar şi de Al Qaeda, de care ISIS s-a desprins.

Până acum, Statul Islamic "a ras" graniţele dintre Irak şi Siria şi a stabilit fundaţia acestui "protostat" (grup de oameni pregătiţi să devină un stat).
Jurnalistul BBC Andrew Hosken vorbeşte despre un plan în şapte paşi al ISIS, vechi de 20 de ani, pentru a cuceri zonele amintite. Acesta spune că ISIS are 50.000 de membri şi bunuri în valoare de aproximativ 3 miliarde euro, avere provenită din controlul unor câmpuri petrolifere din Irak şi Siria, adăugând: "Ei doresc să preia controlul a tot ce înseamnă pentru ei lumea islamică. Odată ce au califatul, plănuiesc să atace apoi restul lumii. Ei doresc ca întreaga lume să se supună regulilor lor. Împotriva lor sunt 60 de naţiuni, printre care SUA şi Rusia, deci nimeni nu crede că ar avea vreo şansă. Dar nimeni nu credea că vor avea succes cu primii lor paşi. Deja au destabilizat Irak şi Siria, încearcă să destabilizeze Arabia Saudită şi Libia, iar recent au distrus industria turismului din Tunisia. Şi pe măsură ce îşi vor întări califatul, cu atât este mai probabil să dezvolte arme chimice şi biologice. Dacă vor avea arme de distrugere în masă, atunci le vor folosi. Nu este nicio îndoială".

ISIS face periodic declaraţii şi anunţuri de propagandă, cerând reîntoarcerea la graniţele geografice de dinaintea "marelui război".

În prezent, vestul Europei este plin de musulmani, în urma intrării în Europa a imigranţilor din zonele asiatice unde există conflicte armate.
Sâmbătă, după atacurile teroriste din Paris, Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a scris, pe pagina sa de Facebook:

"Dragă Stat Român, te rog din suflet, oricât te-ar presa politrucii europeni, a căror demagogie o cunosc bine, nu accepta cote de refugiaţi musulmani. Cota zero este soluţia corectă".

Nu este prima dată când fostul şef al statului avertizează asupra pericolului la care ne supunem acceptând refugiaţi. Băsescu a spus, citat de Agerpres:

"În România poate să apară oricând un act terorist. Eu va spun că nu există serviciu secret în Europa sau în lume (…) care să poată garanta că un procent din miile, zecile de mii de oameni care vin din Africa şi din Orientul Mijlociu şi din Afganistan şi din Irak nu sunt finanţaţi să vină chiar de Statul Islamic. (…) Statul Islamic controlează mare parte din producţia de ţiţei din Libia, controlează parte din producţia de ţiţei din Irak, parte din producţia de rafinărie în Siria. Statul Islamic controlează fluxurile teroriste din Orientul Mijlociu şi din Africa. Ei pot finanţa ca printre aceste zeci de mii de amărâţi, câteva sute, câteva mii să şi-i plaseze în reţea deja organizată în interiorul UE. Şi eu nu uit – cine vrea să uite e responsabil că uită, dar aduceţi-vă aminte declaraţia Statului islamic: «Califatul va cuprinde Balcanii şi România. Informaţii cu privire la riscuri sunt»".

De altfel, deţinătorul unui paşaport sirian găsit lângă cadavrul unuia dintre teroriştii kamikaze care a fost ucis vineri seară în atentatele din Paris a trecut prin Serbia luna trecută, unde a cerut azil, a anunţat Ministerul de Interne sârb.

cotidianul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *