Zalimas a fost, în anii 1998-2001, consilier al ministrului Apărării al Lituaniei, este autor de cărţi, articole şi proiecte de legi, printre care se numără şi Legea cu privire la interzicerea simbolurilor comuniste şi fasciste în ţara sa. În interviul de mai jos, el se dă cu părerea despre nivelul corupţiei în Lituania, despre referendumurile care nu pot avea loc, despre limba de stat în RM, dar şi despre modul în care un stat neutru ar putea să se apere în cazul unei eventuale agresiuni ruseşti.

 
– Dle Zalimas, care au fost cele mai mari obstacole cu care s-a confruntat Lituania în procesul de adaptare a legislaţiei naţionale la normele europene?
– Mai dificil ne-a fost să perfecţionăm legile cu privire la economie şi concurenţă, care iniţial erau scrise astfel, încât puteau fi interpretate greşit. O problemă specială a fost cea a pământului. Cineva a propus organizarea unui referendum pentru ca pământul lituanian să nu fie vândut cetăţenilor altor state ale UE, deşi Lituania este membră cu drepturi depline a Uniunii. Însă referendumul a fost invalidat din lipsă de cvorum. Apoi a apărut o iniţiativă despre un alt referendum privind neaderarea ţării noastre la zona euro. Şi atunci Curtea Constituţională a Lituaniei (CCL) a fost nevoită să dea o definiţie exactă referendumului. De exemplu, nu poţi întreba dacă oamenii sunt de acord ca femeile să nu fie egale cu bărbaţii, căci asta contravine şi Constituţiei, şi drepturilor omului. Adică nu pot fi organizate referendumuri care provoacă haos în sistemul constituţional şi atentează la independenţă, democraţie şi drepturile naturale ale omului. Articolele din Constituţie nu pot fi interpretate separat, iar să întrebi dacă avem nevoie de euro ca monedă oficială e ca şi cum ai întreba dacă Lituania trebuie să adere la UE. Astfel, referendumul nu a avut loc. Consider că euro este astăzi un garant al stabilităţii noastre economice şi datorită CCL.

– Cine este interesat de organizarea unor astfel de plebiscite? Se ştie că, în spaţiul ex-sovietic, au loc mai multe referendumuri care atentează la integritatea teritorială a unor ţări şi care sunt susţinute de Rusia. Şi în RM au avut loc două – unul privind independenţa Transnistriei şi altul privind posibila independenţă a autonomiei găgăuze…
– Referendumurile au avut un rol primordial în timpul restabilirii independenţei Lituaniei. La început, am avut un referendum consultativ, prin care lituanienii au confirmat independenţa ţării. Al doilea referendum, din 1992, a decis retragerea armatei ruseşti din Lituania şi restituirea de către Rusia a pagubelor pricinuite de ocupaţia sovietică. Fireşte că ruşii nu ne-au dat nimic, în schimb am scăpat de trupele lor. Al treilea referendum, în acelaşi an, a aprobat Constituţia Lituaniei. Apoi a urmat referendumul din 2004 cu privire la aderarea Lituaniei la UE. În rest, au apărut multe iniţiative despre organizarea unor plebiscite, despre care rapoartele serviciilor noastre de securitate arătau că sunt folosite în interesul unor forţe ostile Lituaniei.

– În interesul Rusiei, vreţi să spuneţi?
– Am putea spune şi aşa, deoarece referendumul cu privire la interdicţia vânzării pământului putea doar să declanşeze un conflict între Lituania şi UE. Cine ar fi avut de câştigat din acest plebiscit sau, în egală măsură, din cel cu privire la moneda euro?

Pedeapsă penală şi administrativă pentru promovarea simbolurilor comuniste

– Cum ar trebui, în opinia dvs., să reacţioneze autorităţile de la Chişinău în privinţa politicienilor care sprijină referendumurile organizate în interesele Rusiei şi care pun în pericol independenţa RM?
– Întrebarea este foarte complicată, fiindcă sunt necesare dovezi inconfundabile, care ar demonstra că politicienii la care vă referiţi execută, într-adevăr, comenzile altui stat în detrimentul Moldovei. Să nu uităm că, totodată, oricine are dreptul la exprimare şi că agitaţia contra UE sau NATO nu este interzisă. Avem şi în Europa o mişcare a euroscepticilor. Statul nu poate face nimic în această privinţă, dacă societatea este vulnerabilă faţă de regimul totalitar comunist, care este incompatibil cu ideea de democraţie.

– În RM, interzicerea simbolurilor comuniste a fost declarată drept neconstituţională. Cum a reuşit Lituania să le interzică?
– Pe atunci nu eram judecător al CCL şi am fost unul dintre autorii legii, care interzice utilizarea nu doar a simbolurilor comuniste, dar şi a celor fasciste. Pentru folosirea acestora, este prevăzută o răspundere administrativă de circa 150-300 de euro şi confiscarea obiectelor respective. E adevărat că legea prevede şi excepţii, cum ar fi activitatea jurnalistică în scop de informare sau literatura ştiinţifică. Există, însă, şi un articol în Codul Penal, care se bazează pe hotărârile UE cu privire la lupta contra rasismului şi a xenofobiei. Astfel, toate statele UE sunt obligate să aplice răspunderea penală pentru justificarea genocidelor contra umanităţii şi a crimelor de război săvârşite pe principii de rasă, religie sau naţionalitate. Însă noi am extins puţin aceste prevederi şi am instituit pedeapsa penală inclusiv pentru justificarea crimelor săvârşite de regimurile de ocupaţie nazist şi sovietic.

– Şi dacă un scriitor foloseşte în naraţiune aceste simboluri?
– Depinde cum o face. Dacă va scrie că Holocaustul a fost ceva minunat, aceasta prevede răspundere penală. De fapt, aceasta este o normă europeană, pentru a nu permite libertăţii de exprimare să instige la agresiune.

Cum a scăpat Lituania de panglica Sf. Gheorghe

– De cealaltă parte, adepţii simbolurilor comuniste susţin că acestea nu pot fi interzise, deoarece avem partide comuniste şi în unele state din UE. Şi ei par să aibă dreptate.
– Depinde de caracterul fiecărui partid. În Europa, aceste partide nu promovează ideologii incompatibile cu democraţia. Dar la noi, în Lituania, acest partid a fost interzis în 1949 de către mişcarea de rezistenţă contra ocupaţiei sovietice, şi apoi, în 1991, pentru că nu a susţinut nici independenţa ţării, nici democraţia, ci a instigat la ură şi a conlucrat cu regimul de ocupație. Circa o treime din populaţia Lituaniei a avut de suferit de la regimurile de ocupaţie nazist şi comunist. Şi atunci noi trebuie să apărăm onoarea acestor victime sau pe cei care glorifică criminalii?

– Nici veteranii celui de-al Doilea Război Mondial din Lituania nu au dreptul să apară în public cu medaliile pe care le au?
– Există şi pentru ei excepții, dacă poartă aceste însemne în anumite zile şi nu se modifică forma. Asemenea acțiuni trebuie organizate civilizat. Şi fiecare țară poate să decidă dacă are nevoie de acestea, pornind din proprie experiență.

– Şi panglica Sf. Gheorghe este interzisă în Lituania?
– Nu e interzisă, dar eu nu aş apărea în Lituania cu ea. Cândva şoferii de taxi o afişau prin maşini, dar acum nu o mai vezi, după ce oamenii au boicotat toate firmele de taxi care o foloseau. Interzicerea acestor simboluri şi a glorificării crimelor regimului de ocupaţie sovietic diminuează şi propaganda informaţională. Pentru că există, după cum spuneţi dvs., şi factorul rusesc.

Problema limbii de stat în RM a fost epuizată

– Ştiţi că româna şi moldoveneasca sunt aceeaşi limbă?
– Da, desigur, şi limba se numeşte română.

– Aşa este şi din punct de vedere ştiinţific, şi la fel este prevăzut în Declarația de Independență a RM. Cu toate astea, în Constituția noastră, adoptată de agrarieni, ceea ce înseamnă foşti comunişti, limba de stat se numește moldovenească. Ulterior, Curtea Constituţională a Moldovei (CC) a decis că textul Declaraţiei de Independenţă prevalează Legii Fundamentale. Cu toate acestea, RM nu are majoritate parlamentară, pentru a schimba în această privinţă Constituția. Care ar fi soluţia?
– N-ar fi corect să dau sfaturi altei țări cum să-și rezolve problemele interne. Dar cunosc problema, deoarece anume această decizie a CC ne-a ajutat pe noi, în dosarul referendumurilor, să hotărâm că Declarația de Independență a Lituaniei din 1918 prevalează Constituției. Şi că nicio constituție nu poate pune sub semnul întrebării cele proclamate în Declarația de Independență. După decizia CC, în Moldova, a dispărut problema limbii, deoarece Curtea este singura instituţie care interpretează oficial Constituția. Aţi putea să schimbaţi formal nişte litere şi să scrieţi „română” în loc de moldovenească”, dar problema nu mai există.

– La noi e puţin altă situație în țară. La următoarele alegeri, pot veni la putere forțele prorusești. Şi există riscul că noua componenţă a CC să anuleze această decizie, făcând trimitere la textul Constituției…
– Constituția interzice Curţii să-și schimbe deciziile. Reinterpretarea se permite doar în cazuri excepționale, când decizia adoptată nu corespunde adevărului. Și orice componență a Curţii este obligată să respecte deciziile luate până la ea, chiar dacă nu este de acord cu ele.

– La noi ar putea să fie invocat tocmai un caz excepţional, care nu corespunde adevărului.
– Așa ceva este imposibil într-o societate democratică.

Neglijenţă sau corupţie în justiţia lituaniană?

– Dle Zalimas, deşi se spune că instituţiile străine au investit bani grei pentru reformarea justiţiei în RM, din păcate, rezultatele nu se prea văd. Ţara noastră rămâne corigentă şi la capitolul luptei contra corupţiei, unde situaţia parcă se ameliorează doar în ultimul timp. Oricum, până în prezent avem condamnaţi pentru corupţie medici şi poliţişti de la sate şi judecători din raioane. Dle Zalimas, cum am putea depăşi această situaţie?
– Şi în Lituania reforma justiției se implementează până în prezent, pentru a face sistemul judecătoresc mai eficient şi a-l apropia de oameni. Din circa 40 de judecătorii raionale, de cea mai joasă ierarhie, încercăm să facem 12, pentru că la unele dintre acestea ajung foarte puține dosare, iar la altele – prea multe. Vor fi unificate şi judecătoriile administrative, care examinează litigiile dintre cetățeni și stat. Nici ceea ce spuneţi despre lupta contra corupţiei nu este o noutate. Un simplu cetățean al Lituaniei v-ar spune același lucru. Şi la noi sunt trași la răspundere funcționarii mici, iar dosarele răsunătoare, când sunt învinuiţi politicienii, nu prea au rezultat. De pildă, un dosar în privința conducerii unui partid se tărăgănează de opt ani. În general, în ţările în tranziţie, trebuie întreprinse măsuri mult mai drastice în acest sens. Pe de o parte, trebuie garantată independenţa şi transparenţa justiţiei, iar pe de altă parte, responsabilii pentru deciziile incorecte – să fie traşi la răspundere. Contează mult şi capacitatea judecătorilor de a renunţa la practicile urâte. Nu mă refer la cazurile în care există dovezi că cineva a luat mită, ci la unele decizii absolut neîntemeiate ale magistraţilor, care trezesc dubii. Şi, la noi, judecătorul nu poate fi tras la răspundere pentru conţinutul unei decizii, dar poate fi pedepsit pentru neglijenţă. De exemplu, unii îşi bagă dosarele în safeu şi nu le examinează în termenii stabiliţi. Într-o judecătorie raională erau trei judecători şi toţi au fost demişi pentru neglijenţă.

– Chiar credeţi că ei uită despre unele dosare sau neglijenţa e un rezultat al corupţiei?
– Societatea priveşte la aceste cazuri cu suspiciune. Există dubii, dar fără dovezi nu putem învinui pe nimeni.

Jurnaliştii judecă magistraţii

– Cum sunt pedepsiţi în acest caz judecătorii?
– Aceste dosare sunt examinate de Judecătoria Disciplinară, din care fac parte nu numai judecători, ci şi jurnalişti, şi reprezentaţi ai societăţii civile. Deciziile acestei instanţe sunt propuse ulterior Consiliului Magistraturii (CM) care, la rândul său, le înaintează şefului statului. În consecinţă, persoanele vizate sunt demise pentru discreditarea imaginii de judecători. Totodată, preşedintele ţării nu poate, de la sine şi fără propunerea CM, să demită vreun judecător. Deşi nu sunt frecvente, astfel de cazuri îi disciplinează pe ceilalţi judecători. La fel sunt sancţionaţi şi magistraţii deciziile cărora sunt modificate în mod repetat de către instanţele superioare, din cauza unor erori evidente. Şi aici apar bănuieli că ar fi vorba de corupţie, dar iarăşi este nevoie de probe. Nemijlocit pentru corupţie au fost condamnaţi, dacă nu greşesc, doar vreo cinci judecători lituanieni.

– Cine şi cum alege reprezentanţii societăţii civile în Judecătoria Disciplinară?
– Ca şi judecătorii din această instanţă, reprezentanţii societăţii civile nu sunt remuneraţi pentru munca respectivă. Ei face parte şi din Comisia de calificare pentru alegerea candidaţilor la funcţia de judecători şi sunt aleşi de către CM şi preşedintele ţării. Deşi se întâmplă ca uneori să nu fie activi şi lipsesc de la şedinţe. În schimb, prezenţa jurnaliştilor în aceste instanţe estre benefică. Odată, graţie unor jurnalişti, a ieşit la iveală o tentativă de cumpărare a alegătorilor în proporţii mari. După examinarea acestui caz, Curtea Constituţională a Lituaniei (CCL) a decis excluderea din parlament a unor deputaţi.

Dosarele contra politicienilor se tărăgănează la infinit

– Cât de mare este nivelul corupţiei printre oficialii lituanieni?
– Şi despre aceasta se vorbesc multe. Conform sondajelor, lituanienii au cea mai mică încredere în partidele politice şi în instituţiile statului. Deşi oamenii îşi aleg singuri guvernarea în alegeri corecte, partidele politice nu pot să-şi îndeplinească întotdeauna promisiunile electorale. De aici se naşte neîncrederea. De regulă, cele mai multe cauze privind corupţia sunt deschise contra funcţionarilor de nivelul administrațiilor publice locale. Dar în privinţa politicienilor mari, avem puţine dosare, unele dintre care continuă ani buni. Evident că, în acest caz, societatea acuză de corupţie şi justiţia. Dar, fiţi atenţi, sondajele de opinie arată că neîncrederea în justiţie a celor care nu au nicio legătură cu justiţia este de două ori mai mare decât a celor care au fost parte în vreun proces.

– Este posibil ca dosarele contra politicienilor să fie tergiversate până la expirarea termenelor de prescripţie?
– Nu ştiu. Acest termen încă nu a expirat în dosarele respective. Procesele sunt lungi şi pentru că necesită retragerea repetată a imunităţii unor demnitari. Oamenii care se află sub urmărire penală pot fi aleşi în parlament, şi apoi, de fiecare dată, sunt lipsiţi de imunitate. Interesant a fost dosarul contra primului ministru al Apărării al Lituaniei care, fiind deja deputat, a fost condamnat la închisoare pentru luare de mită. Şi parlamentul i-a retras imunitatea, dar după ce a fost arestat nu au mai ajuns voturi pentru a-i retrage şi mandatul de deputat. De cealaltă parte, aş da exemplul eurocomisarului nostru care s-a retras din parlament imediat după ce i s-a deschis un dosar penal. Nu a participat la alegeri şi a declarat că are încredere în justiţie. Apoi a fost achitat şi s-a întors cu fruntea sus. De cele mai mult ori, însă, oficialii noştri cercetaţi penal se declară drept victime ale unor răfuieli politice.

Cum se poate apăra Moldova în caz de invazie rusească

– Dle Zalimas, vă pun această întrebare ca unui participant la lupta de eliberare națională din Lituania. Ce credeţi că vrea astăzi Rusia?
– Aveam atunci 17 ani şi am fost un simplu voluntar care făcea parte din Uniunea Trăgătorilor şi care a apărat parlamentul de la un posibil atac al armatei sovietice. Dar ceea ce se întâmplă astăzi ne arată că Moscova pune piedici Ucrainei pentru a deveni un stat democratic, pornind, probabil, de la vechea teorie sovietică, precum că Rusia fără Ucraina nu este imperiu. Consider că este ceva de neînchipuit ca, în sec. XXI, să atentezi la statalitatea unei țări şi să-ţi arăţi măreţia prin agresiune externă. Cred că la mijloc este o problemă de psihologie, fiindcă ruşii copiază mentalitatea Marii Britanii şi a altor puteri coloniale din sec. XIX. Astfel, se pare că țara despre care vorbiți dvs. se află abia la începutul dezvoltării… Şi mai grav este faptul că ideologia acestui stat este glorificarea trecutului criminal sovietic. În 2005, am scris un articol despre asemănările dintre propaganda Germaniei fasciste şi a Rusiei lui Putin. Scriam că argumentele folosite de ambele regimuri în caz de ocupaţie sunt identice. Atunci puţini m-au înţeles, dar acum se vede ca în palmă că agresiunea contra Ucrainei este justificată prin argumentele naziştilor din anii 1938-1939, care spuneau că Austria sau Cehoslovacia nu au fost ocupate, ci eliberate.

– Cum ar putea să se apere contra unei eventuale invazii militare un stat neutru, cum este RM, dar care are pe teritoriul său armată rusească?
– Am să vă spun părerea mea subiectivă. Constituţia RM interzice prezenţa trupelor străine pe teritoriul ţării. Astfel, prezenţa armatei ruse în Moldova este neconstituţională. După ce şi CEDO a recunoscut culpa Rusiei în încălcarea drepturilor cetăţenilor RM în stânga Nistrului, m-am întrebat: cum un stat străin poate fi responsabil de încălcarea drepturilor omului pe un teritoriu străin? Indirect, asta înseamnă că acest teritoriu se află sub jurisdicţia unei alte ţări. Şi aceasta înseamnă ocupaţie. Eu sper că războiul nu va ajunge aici. Oricum, o ţară neutră se află sub protecţia dreptului la independenţă şi la integritate teritorială şi, prin urmare, dacă este atacată, are dreptul la autoapărare. Este un drept inalienabil al oricărui stat. De asemenea, dreptul internaţional permite ţărilor neutre să folosească orice metode de apărare şi să ceară ajutor în caz de agresiune. În Constituţia Lituaniei nu figurează cuvântul „neutralitate”, dar există un articol care interzice prezenţa militară străină. Dar aşa cum Constituţia este o unitate şi nu-i putem rupe citatele din context, în interpretarea CCL, în ţara noastră este interzisă doar prezenţa forţelor militare care reprezintă pericol pentru securitatea statului, dar nu şi prezenţa militară străină care garantează independenţa şi securitatea Lituaniei. La noi există baze militare lituaniene, de unde avioanele altor state NATO patrulează cerul Lituaniei, Letoniei şi Estoniei. Şi acest lucru este în beneficiul nostru. Mai bine zis, Constituţia nu este un pact despre suicid, ci un mijloc de apărare al statului.