Dan Dungaciu: „Autocefalia” Mitropolia Moldovei ca expresie absolută a moldovenismului

În toiul resurecției dezbaterilor despre statutul Mitropoliei Basarabiei în R. Moldova și eventuale anunțuri de integrare a Mitropoliei Moldovei (BORusă) în cadrul BOR (vezi aici rezumată chestiunea), merită să facem o serie de precizări introductive și generale asupra subiectului, pentru reamintire publică. Este doar începutul unei asemenea dezbateri pe care o deschidem în paginile LARICS, unde invităm pe toți cei doritori și cunoscători să se pronunțe.

It’s the „Geopolitics of Orthodoxy”, stupid!

Orice discuție despre Mitropolia Basarabiei și statutul acesteia în regiune ține de ceea ce se numește „geopolitica Ortodoxiei”. În esenţă, este vorba despre importanţa naţiunii şi a religiei în structurarea (geo)politică a spaţiilor ortodoxe. Pornind de la critica tezei „ciocnirii civilizaţiilor” a lui Samuel Huntington, o asemenea abordare aduce în discuţie ceea ce francezul François Thual numea în 1994 „geopolitica Ortodoxiei”, căreia îi amplifică semnificaţie şi aria de aplicabilitate. Ilustrările importanței teoretice ale acestei paradigme geopolitice pot fi evidenţiate discutând, de pildă, numeroase cazuri în care relaţia identitate naţională / identitate religioasă se developează maximal: cazul Serbiei şi al Muntenegrului, al Ucrainei, al Macedoniei de Nord, dar şi al R. Moldova. Ideea este de a sesiza resurecţia naţională pe dimensiune religioasă, şi invers, în spaţiul ortodox, ceea ce îi conferă unicitate din acest punct de vedere în arealul creştin (religios).

Dincolo de mizele religioase, canonice sau eclesiologice, în acest cadru trebuie discutată şi reactivarea şi destinul acestei părţi a Bisericii româneşti după 1992.

Mitropolia Basarabiei nu a ilustrat doar un conflict canonic

Cazul Mitropoliei Basarabiei nu a fost niciodată (numai) un conflict canonic, aşa cum nu a fost nici desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei după ocupaţia sovietică. Totul este geopolitică în acest spaţiu. Experţii în dreptul canonic, de pildă, nu se sfiiesc să afirme explicit că Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia asupra Basarabiei nu conform canoanelor bisericeşti, ci în urma încălcării lor, când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost alipit forţat în 1812 la Rusia Ţaristă şi în 1940 la U.R.S.S., fără ca populaţia Basarabiei să fie consultată în această privinţă. Biserica Rusă a profitat de această ocupaţie politică şi şi-a extins jurisdicţia asupra noului teritoriu anexat.

În plus, sintagma „geopolitica Ortodoxiei” mai sugerează ceva: cazul Mitropoliei Basarabiei este o veritabilă hârtie de turnesol în ceea ce priveşte tectonica politicii mari din spaţiu; o ilustrare în mic, în oglindă, a ponderii sau disponibilităţii diverşilor actori cu interese în zonă, a tensiunilor care există în acest spaţiu. Sunt tensiuni diverse, care vin din trecut dar şi din prezent şi care vizează, până la urmă, poziţionarea (geo) politică a României și a R. Moldova în raport cu centrele mari de putere care controlează marile decizii în ceea ce se numea, când NATO era interesat în extinderea în regiune, „regiunea extinsă a Mării Negre”. Multă lume a scăpat din vedere o serie de gesturi aparent minore – Mitropolia Basarabiei a fost prima instituţie nepolitică vizitată de cître unii ambasadori SUA în R. Moldova, prezenţa echipei lui John W. Montgomery la CEDO, sprijinul internaţional acordat Mitropoliei Basarabiei etc. – dar care, puse pe această grilă, sugerează câteva lucruri pe care nu le-am înțeles, poate, la timp.

Eclesiologie şi (geo) politică. Trei proiecte pentru Biserica din R. Moldova

Bătălia geopolitică care s-a derulat în R. Moldova şi care s-a încheiat – cel puţin o etapă – prin trecerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei are cauze multiple şi nu poate fi epuizat într-un singur registru. Principalele cauze sunt identitare și geopolitice. Restul elementelor, de natură economică, istorică etc. se adaugă la această cauză majoră. De pildă, evaluarea începutului anilor ’90 din punctul de vedere al deschiderii confruntării (şi) pe terenul eclesiologiei putea fi evaluată astfel: revenirea Bisericii Ortodoxe din Basarabia sub jurisdicţia Patriarhiei Române, aşa după cum prevede canonul 34 apostolic, a generat o reacţie virulentă. Cum remarca un comentator al evenimentelor, „incidentele sângeroase de pe Nistru şi-au găsit astfel un corespondent ecleziastic”.

În 1992, existau pe hârtie trei grupări şi proiecte pentru R. Moldova. Prima, cea mai numeroasă, reprezintă grupa conservatoare, pro-rusă, care lupta în mod deschis cu toate metodele şi formele legitime şi nelegitime pentru păstrarea Bisericii moldoveneşti în cadrul jurisdicţiei Bisericii de la Moscova. A doua categorie o reprezentau susţinătorii unirii spirituale cu România – deci, trecerea Bisericii Ortodoxe din Moldova sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române; iar a treia direcţie o reprezintau cei care luptă pentru independenţă şi autocefalie.

„Autocefalia” ca expresie absolută a moldovenismului

Despre acest ultim proiect s-a vorbit mai puţin, dar asta nu înseamnă în nici un caz că el nu a existat sau nu există. A fost iniţiat la începutul anilor 90, dar a fost susţinut ulterior cu consecvenţă, chiar dacă nu vizibil. Preşedintele Lucinschi, de pildă, l-a promovat la Constantinopol, dar a primit un răspuns negativ de la Patriarhul Ecumenic. În esenţă, o Biserică autocefală moldovenească nu poate exista pentru că nu pot exista două Biserici autocefale româneşti, în condiţiile în care nu există o „etnie moldovenească” capabilă să fundamenteze eclezial un proiect diferit. Dacă ducem mai departe argumentul, aparent paradoxal, dependenţa continuă a Mitropoliei Moldovei de Moscova nu înseamnă decât eşecul absolut a tezelor moldoveniste ca atare!

Nici măcar Patriarhia Rusă nu îşi putea permite să pună problema – darămite să accepte! – autocefaliei Bisericii din R. Moldova, căci realiza clar lipsa de fundament a unui asemenea demers. În plus, consecinţele ar fi fost dure pentru Biserica Ortodoxă Rusă. Asta nu înseamnă însă că unii – precum actualul Mitropolit Vladimir – nu sperau la asta, sugerând o discuție și o înțelegere în acest sens între Patriarhii BOR și BORusă (vezi aici).

Viziunea BOR a fost antemergătoarea viziunii statului român

În 1992, Biserica Ortodoxă Română (BOR) avea în raport cu R. Moldova o viziune mai articulată şi mai coerentă decât a statului român. Reactivarea Mitropoliei Basarabiei, la solicitarea clerului și credincioșilor de acolo, indica limpede un mesaj după care vectorul de evoluţie al R. Moldova trebuie să fie România și Vestul, de unde şi ideea că orice canal care leagă R. Moldova de spaţiul occidental este util şi trebuie utilizat. Biserica Ortodoxă Română a acţionat prompt şi a indicat direcţia prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei. S-ar putea spune că, în comparaţie cu ea, statul român s-a bâlbâit incoerent în acele momente. Având în vedere şi istoria recentă pe care o invocăm aici, este evident că, indiferent de opțiunile noastre religioase, Mitropolia Basarabiei este un instrument nu doar de relaţionare bună şi eficace între cele două state sau biserici, ci unul de apropiere a R. Moldova de spaţiul euro-atlantic. Iată că, pe lângă faptul că are o limbă oficială europeană, R. Moldova mai are pe teritoriul ei şi o instituţie religioasă care se poate constitui şi ea într-o curea de legătură cu spaţiul cu care R. Moldova declară că vrea să adere.

Reactivarea Mitropoliei Basarabiei

Foto: clerici și enoriași ai Mitropoliei Basarabiei. În mijloc, Mitropolitul Petru și, la dreapta acestuia, Părintele Buburuz.

Lucrurile sunt acum istorie, chiar dacă istorie recentă. La 9 aprilie 1992, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române publică un Comunicat oficial prin care declara că „nu a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chişinău, şi a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuţi. Patriarhia Română nu a acceptat şi nu poate accepta niciodată consecinţele nefaste ale pactului Ribbentrop-Molotov”. În 1992 şi-a ţinut lucrările la Chişinău Adunarea de reactivare a Mitropoliei Basarabiei. La 19 decembrie 1992, Biserica Ortodoxă Română a emis un „Act Patriarhal şi Sinodal al Patriarhiei Române, privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău” care proclamă: „Biserica Ortodoxă Română, ‘Mama spirituală a poporului român’, răspunde cu părintească şi frăţească dragoste dorinţei sfinte a fraţilor noştri de peste Prut şi cererii scrise, din 14 septembrie 1992, a Adunării eparhiale de constituire, prezidată de Prea Sfinţitul Episcop Petru şi compusă din reprezentanţii preoţilor şi mirenilor dreptmăritori români din Republica Moldova, ca tradiţionala Mitropolie Ortodoxă a Basarabiei să-şi reia activitatea sub oblăduirea canonică şi cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că acesta n-a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei”.

La acel moment, problema canonicităţii şi a continuităţii Mitropoliei Basarabiei a făcut obiectul corespondenţei dintre Prea Fericitul Teoctist Arăpaşu, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, şi Sanctitatea Sa Alexei al II-lea Ridigher, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii. Deosebit de relevantă în acest subiect este scrisoarea PF Teoctist către SS Alexei al II-lea din 19 mai 1993. Prea Fericitul Teoctist arată în această scrisoare că „exercitarea jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra românilor ortodocşi din Basarabia, între anii 1769-1774, 1787-1791, 1808-1918, 1940-1941, 1944-1992, a fost un act nedrept şi abuziv din punct de vedere al realităţii istorice şi al normelor de drept canonic, deoarece a fost urmarea unor abuzuri politice care au lezat dreptul istoric”.

Să remarcăm, în treacăt, că Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, structură locală a Bisericii Ortodoxe Ruse, figurând în diptice ca a 117-cea eparhie din cele 124 ale Patriarhiei Moscovei şi purtând numele de Kişihiovskaia, adică a Chişinăului, îşi are începutul juridic la 17 noiembrie 1993, când a fost înregistrată de Guvernul de la Chişinău condus de Andrei Sangheli şi declarată „parte inseparabilă a trupului bisericesc rus”.

Mitropolia Basarabiei a fost recunoscută doar 10 ani mai târziu de autorităţile de la Chişinău

Drumul spre recunoaștere de către statul R. Moldova a durat 10 ani. Era la un moment dat singura instituţiei religioasă nerecunoscută din republică! Am putea spune, parafrazând titlul unei acţiuni frumoase desfăşurată în anii 90 pe ruta Bucureşti-Chişinău, că drumul către legalitate a fost un veritabil drum al crucii. Din 1992 până la 30 iulie 2002, Mitropolia Basarabiei şi-a continuat activitatea în condiţii de persecuţie metodică şi sistematică din partea autorităţilor statului, comuniste sau nu. A fost acuzată – aberant – că a declanşat conflictul din Transnistria, că subminează autoritatea statului şi statalitatea R. Moldova, că e „agentură străină” şi instrument în mâna Bucureştiului. Există a serie de declaraţii publice ale oficialilor de la Chişinău – prim-ministrului A. Sangheli, preşedintele M. Snegur, preşedintele Vladimir Voronin. Toate acestea au fost semnale politice clare la vremea lor. Autorităţile de la Chişinău au scos Mitropolia Basarabiei în afara cadrului legal, fapt ce a determinat un şir de procese la nivel naţional.

            Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pus punct acestor acuzaţii nefondate. La 13 decembrie 2001 CEDO a hotărât în unanimitate că, în cazul nerecunoaşterii Mitropolia Basarabiei, Republica Moldova a încălcat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a obligat statul pârât la achitarea a 20.000 de euro ca despăgubire morală şi a 7.025 de euro pentru cheltuielile de judecată. Guvernul RM a atacat decizia CEDO cerând rejudecarea cazului, dar CEDO a decis respingerea cererii guvernului RM, hotărârea CEDO din 13 decembrie 2001 intrând în vigoare cu titlu definitiv. Ca urmare a hotărârii CEDO, Mitropolia Basarabiei a fost recunoscută şi admisă în legalitate la 30 iulie 2002.

Cine a legalizat Mitropolia Basarabiei la CEDO? Un cetăţean american

Foto: București, 2003. De la stânga la dreapta: prof. Dan Dungaciu, reprezentantul Mitropoliei Basarabiei la CEDO, Vlad Cubreacov, avocatul John Montgomery, Mitropolitul Petru și Pr. Augustin Rusu de la Patriarhia Română.

Este evident că susţinerea unui proiect la CEDO ar fi fost de neconceput fără o susţinere juridică pe măsură. Şi aici intră în scenă unul dintre actorii fundamentali ai dosarului Mitropoliei Basarabiei, fără de care, probabil, recunoaşterea acesteia nu s-ar fi petrecut: John Warwick Montgomery. Este profesor, teolog şi avocat, recunoscut internaţional la cel mai înalt nivel în toate aceste domenii. Este cetăţean american (de asemenea, şi cetăţean britanic). Cum a ajuns acesta să pledeze cauza Mitropoliei este o poveste care, în datele ei esenţiale, poate fi rezumată astfel. Pe de-o parte, interesul ridicat pe care cazul ca atare l-a stârnit în anumite medii preocupate de eclesiologie răsăriteană, Rusia sau drepturile omului – asociaţii non-guvernamentale din Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie, cercuri politice etc. Pe de alta, prestaţiile de la Strassbourg ale deputatului Vlad Cubreacov, care au atras atenţia în Europa, dar nu numai. Şi, dincolo de toate acestea, interesul pentru Ortodoxie şi spiritualitate răsăriteană a avocatului şi teologului John Warwick Montgomery.

Evaluată post-festum, întâlnirea s-a dovedit providenţială. Flancaţi juridic impecabil de către juristul anglo-american, sprijinit de un coleg portughez, reprezentanţii Mitropoliei Basarabiei au avut, în final, câştig de cauză. Adversarul Mitropoliei era atunci reprezentat de Ministrul Justiţiei Ion Morei. Anvergura cazului – pe care nu o sesizăm, poate, la adevărata dimensiune din pricina distanţei încă prea mici faţă de eveniment – îi plasează pe protagonişti la loc de cinste nu doar în lupta pentru democraţie şi drepturile omului pe continentul european, dar şi în istoria Bisericii Ortodoxe Române, ai cărui purtători de cuvânt şi slujitori s-au făcut prin biruinţa cauzei pe care au susţinut-o exemplar. Să mai spunem că Asociaţia Juriştilor Britanici a desemnat cele mai importante trei cazuri derulate pe parcursul anului 2002. Printre ele s-a numărat şi cazul Mitropoliei Basarabiei, iar numele avocatului John Warwick Montgomery a fost, din nou, pronunţat cu respect.

La invitaţia Patriarhului României, avocatul Mitropoliei Basarabiei la CEDO a vizitat România în perioada 01-06 octombrie 2003. În timpul acestei vizite a fost decorat de către Patriarhul României cu „Crucea patriarhală”. A vizitat mai multe lăcaşuri religioase din România și a avut o întâlnire cu studenţii şi cadrele didactice ale Facultății de Sociologie a Universităţii Bucureşti.

Mitropolia Basarabiei acuzată de conflictul transnistrean

Acuzațiile la adresa Mitropoliei Basarabiei au fluctuat de la „unionism” până la „declanșarea războiului din Transnistria”. Acuzaţiile sunt aberante și contrare oricăror evidenţe. În Transnistria, parohiile administrate de episcopul Iustinian (Viktor) Ovcinikov de la Tiraspol sunt parte a structurii locale a Patriarhiei Moscovei, adică a Mitropoliei Moldovei cu centrul la Chişinău, condusă de Mitropolitul Vladimir. Nici o parohie din stânga Nistrului şi nici eparhia instituită acolo de Patriarhia Moscovei nu recunosc R. Moldova ca stat, nu au solicitat admiterea în cadrul legal şi, practic, nu există din punct de vedere juridic. Acestea funcţionează doar în plan canonic. În plus, atitudinea Mitropolitului Vladimir este cel puţin surprinzătoare. Domnia sa a făcut chiar o serie de gesturi publice prin care îi prezenta pe capii regimului de ocupaţie din Transnistria drept creştini exemplari, modele de urmat. Cine își mai amintește astăzi că, liderul separatist de la Tiraspol, Igor Nikolaevici Smirnov, în urma demersului Mitropolitului de la Chişinău, a fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale Bisericii Ortodoxe Ruse: Sfântul Gheorghe, Sfântul Apostol Andrei cel Întâichemat, Oul pascal de aur, oferit de Patriarhul Rusiei, diplome, ordine.

În 2005, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir l-a felicitat pe episcopul de Tiraspol şi Dubăsari, Iustinian, odată cu aniversarea a 10-a de la hirotonisirea acestuia în rangul episcop, înmânându-i ordinul Preafericitului Paisie Velicikovski. La ceremonia prilejuită de aniversarea a 10-a de la hirotonisirea episcopului Iustinian, la catedrala Schimbării la Faţă din Tighina au participat Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Aleksii II, parohi din Rusia şi Ucraina. Aleksii al II-lea l-a decorat pe Iustinian cu ordinul Serafim Sarovski. Și exemplele pot continua.

Deci, perfectă sincronizare între „Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove” și BORusă…

Să fluturi în aceste condiţii aşa zisul pericol al Mitropoliei Basarabiei, dar să nu spui nimic despre cealaltă mitropolie este ridicol.

Un decalaj care trebuie surmontat și o miză care nu trebuie ratată

Patriarhul de vrednică pomenire Teoctist a avut convingerea fermă că nu s-a făcut suficient pentru această mitropolie. A dorit să facă mai mult, dar conjunctura nu i-a fost favorabilă de fiecare dată, iar interesul României ca stat, în perioada integrării euroatlantice, a fost rareori legat de R. Moldova și Mitropolia Basarabiei. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul BOR, a preluat această sarcină, și rămâne un dosar important pe biroul de lucru al oricărui Întîi stătător al Bisericii noastre. Anul 2025, o sută de ani de Patriarhie Română, nu poate găsi Mitropolia Basarabiei tot în postura de șantier început, dar abandonat sau neterminat.

Este enorm de făcut din toate punctele de vedere. Să nu uităm că ierarhii ruşi îl consideră încă pe Mitropolitul Petru „necanonic”, în ciuda faptului că a fost hirotonisit de ierarhi ruşi şi români, deopotrivă. Faptul că Biserica Ortodoxă Română l-a hirotonisit pe actualul Mitropolit Petru îi conferă acestuia legitimitate canonică deplină. Să remarcăm, în treacăt, că unul dintre ierarhii români prezenţi atunci la hirotonisire a fost… actualul Patriarh al României, pe atunci Mitropolit al Iașiului.

Actualele dezbateri, schimburi epistolare sau negocieri în legătură cu viitorul Bisericii Românești din Basarabia, asupra cărora o să revenim pe larg, sunt o bună oportunitate nu doar pentru a privi înapoi – sunt multe lucruri care nu au mers cum s-ar fi cuvenit – ci mai ales pentru a privi înainte. Până în prezent, condiția Mitropoliei Basarabiei a fost a unei bieserici nesusținute consecvent, în realitate, de niciun stat (abia în ultimii cinci ani s-a văzut la București o sporire a interesului față de acest dosar), în condițiile în care Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove a fost susținută sistematică de către două state, R. Moldova și… Federația Rusă!

După 30 de ani de la reactivare, un război și o autocefalie în Ucraina, România are toate datele să-și asume un rol major în geopolitica Ortodoxiei din regiune și să fructifice dosarul Mitropoliei Basarabiei; nu doar pentru credincioșii români din Basarabia sau pentru sine, dar și pentru partenerii săi euroatlantici.

Dan Dungaciu este Președintele LARICS.