Moldova

Dan Dungaciu – Mark Tkaciuk: 10:0!

Dacă profesorul Dungaciu descrie situaţia creată în RM după votul din 12 iulie într-o manieră academică elevată, responsabilă, bazându-se pe un sistem riguros de argumente ştiinţifice, „strategul” lui Voronin, ca un adevărat urmaş al revoluţionarilor latino-americani din anii ’60 ai secolului trecut, se dedă la chemări revoluţionare care nimeresc sub incidenţa Codului Penal. Numai cât face, de exemplu, concluzia seacă „vom lupta până la ultimul liberal” pentru a scoate Alianţa de la guvernare! Nu ştim dacă Procuratura a citit interviul cu Dan Dungaciu, dar interviul cu Mark Tkaciuk e obligată să-l citească. Iată întreg citatul: „Vom lupta până la ultimul liberal. În situaţia în care ne aflăm, pentru noi nu există soluţii bune. Noi nu putem apăra complexele memoriale, pe care actuala guvernare vrea să le dea jos. Acest lucru este o datorie sfântă pentru noi şi nicio lege nu ne poate opri”.

Bineînţeles, când marxiştii din gherilele roşii ale lui Tkaciuk vor să apere statalitatea RM „până la ultimul liberal”, privirile lor însângerate se îndreaptă spre România şi NATO, care, chipurile, intenţionează „să declare statalitatea Republicii Moldova în afara legii”: „Acesta este un lucru bine gândit, dar nu de Chişinău, ci de cei care sunt sponsorii actualei guvernări. Putem spune doar că aceasta este România şi blocul euroatlantic, pentru care statalitatea Moldovei poate să existe doar dacă partidele dominante sunt de stânga. Partidele de dreapta sunt pentru distrugerea statalităţii, iar aceasta este prima lovitură”…

Şi tot aşa mai departe, întreg interviul, din care cauză nu mai continuăm. Punem punct aici, exprimându-ne satisfacţia că în duelul Dungaciu-Tkaciuk a învins categoric intelectualul rafinat Dungaciu. Revoluţionarul anarhist Tkaciuk a pierdut cu un scor categoric – 10:0.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *