Dan Dungaciu se întreabă: „Basarabia e România?”

Coperta cărţii prezintă un banner imens afişat la meciul de fotbal Franţa – România din 5 septembrie 2010, de pe faimosul Stade du France şi pe care scria „Basarabia e România!”. Profesorul de la Bucureşti pune un semn de întrebare în titlul cărţii sale, pentru că „dincolo însă de spectaculozitatea gestului, o asemenea afirmaţie presupune, astăzi, în special după alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010, o serie de dubitaţii pe care nici măcar aerul apodictic al afişului nu le poate înlătura”. Şi această chestiune constituie miza acestui nou volum semnat de Dan Dungaciu: „Ce se întâmplă, de fapt, acolo? Ce (mai) este „Basarabia”, din punct de vedere identitar? Şi ce date ar mai trebui incluse în acest dosar pentru a reuşi să înţelegem, fie şi parţial, metamorfozele, uneori surprinzătoare, aluziile şi iluziile electorale ale unei populaţii care pare că, la fiecare ciclu electoral, găseşte şi răspunsul. Sau nu îl găseşte şi vrea să încurce lucrurile şi mai abitir”.

Autorul precizează că volumul nu este o lucrare de sociologia naţiunii şi a naţionalismului, dar că „sunetul de fundal al acestei cărţi este, de cele mai multe ori, dosarul identitar”. În realitate, crede Dungaciu, el a fost deseori „principalul mobil şi obiectiv al majorităţii guvernărilor de peste Prut, mai ales al guvernării comuniste, fără ca mizele sale să dispară nici astăzi”. Mai mult, „o serie de discursuri vehiculate în spaţiul public de la Chişinău – de la invocarea emfatică a „problemelor principale ale societăţii” până la discursuri care aduc în prim-plan integrarea europeană” sau „noi suntem europeni!” – sunt conştiinţa falsă a unei tematici identitare, pe care, voit sau nu, cei care rostesc asemenea slogane doresc, într-o oarecare măsură, să o oculteze. Să nu o abordeze abrupt. Să nu fie, altminteri spus, obligaţi să răspundă la întrebări la care nu vor să răspundă sau nu vor ca ceilalţi să cunoască răspunsul lor la ele”.

Dan Dungaciu crede chiar că şi arhitectura noii puteri instalate după 28 noiembrie 2010 la Chişinău este şi ea consecinţa, fie şi tacită, „inclusiv a unei mutaţii identitare semnificative în stânga Prutului” şi face această demonstraţie în introducerea cărţii, intitulată sugestiv „Identitatea, moldovenismul şi alegerile de la 28 noiembrie 2010”. Aici autorul abordează problematica „dosarului identitar” din R. Moldova şi identifică patru tipuri de discursuri identitare: „Discursul moldovenist sovietic”, „Discursul polietnic şi multicultural”, „Discursul moldovenist-europenist” şi „Discursul pro-românesc”. Autorul sugerează o corelaţie între discursul politic al unor partide din R. Moldova şi discursurile identitare. De cel mai mare interes şi noutate este analiza detaliată a unui nou discurs identitar, pe care Dan Dungaciu îl numeşte „moldovenismul europenist” şi pe care îl consideră unul dintre factorii importanţi care au influenţat rezultatul alegerilor din 28 noiembrie.
„Basarabia e România?” se bazează pe cronica evenimentelor din R. Moldova pe care Dan Dungaciu a realizat-o, aproape doi ani de zile, în fiecare vineri, pentru publicaţia Timpul. Cartea are patru secţiuni în funcţie de principalele evoluţii din stânga Prutului: I. Liniştea dinaintea furtunii (decembrie 2008 – martie 2009); II. 7 aprilie – „revoluţia oranj” fără CNN. Spre noi alegeri (aprilie 2009 – iulie 2009); III. Dilemele noii puteri. Proiectul politic şi proiectul identitar (iulie 2009 – februarie 2010); IV. Referendum, anticipate şi tensiuni pre-electorale. R. Moldova, încotro? (februarie 2010 – iulie 2010); V. Europenizarea R. Moldova, referendumul constituţional şi campania electorală. Analiza şi explicarea rezultatelor alegerilor din 28 noiembrie este făcută, după cum am menţionat deja, în ampla introducere a volumului.

Dan Dungaciu precizează că, „dacă analiza discursurilor identitare şi a predispoziţiilor populaţiei din acest punct de vedere nu epuizează chestiunea politică şi geopolitică în R. Moldova, ponderea lor nu trebuie, totuşi, subestimată”, dar nu se grăbeşte să facă pronosticuri: „Ce se va întâmpla în partea noastră de lume, vom vedea. Viitorul R. Moldova a fost mereu impredictibil. La fel ca şi trecutul ei…”.