Danilov: Adjunctul administrației prezidențiale a Rusiei s-ar afla în spatele distrugerii infrastructurii energetice din Ucraina
În spatele distrugerii infrastructurii energetice din Ucraina s-ar afla şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale a Rusiei, Serghei Kirienko, unul dintre cei mai influenţi oficiali de la Kremlin, susţine secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare din Ucraina, Oleksii Danilov, într-o postare pe Twitter, citată miercuri de agenţia de presă UNIAN și Agerpres.
„Principalul ideolog şi lobby-ist al distrugerii infrastructurii energetice a Ucrainei este însuşi şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Kirienko, care a activat anterior la Rosatom (Agenţia pentru energia atomică din Rusia) şi se descurcă bine în sectorul energetic” afirmă Danilov.
”Ucraina ştie după nume cine şi pentru ce trebuie să fie tras la răspundere în Rusia” pentru ceea ce face aceasta în Ucraina, mai susţine Danilov.
Anterior, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că Rusia ar trebui să fie recunoscută în cele din urmă ca ”stat terorist” întrucât continuă să lanseze lovituri cu rachete şi drone asupra infrastructurii civile din Ucraina.
Serghei Kirienko, responsabil cu problemele de politică internă la Kremlin, este considerat ”eminenţa cenuşie” în administraţia prezidenţială de la Moscova. Niciunul din personajele de la vârful establishment-ului politic rus nu a cunoscut transformări într-atât de radicale în biografie ca în cazul său, relattează sursele citate.
Speranţă a defunctului preşedinte Boris Elţin şi a vicepremierului acestuia Boris Nemţov, asasinat în 2015 nu departe de Kremlin, Serghei Kirienko s-a transformat dintr-un lider democrat în coordonatorul întregii vieţi politice a Rusiei autoritare şi a zonelor ocupate în Ucraina, comenta recent canalul de televiziune Dojd, care după invazia rusă şi-a transferat sediul în Letonia.
Potrivit liderului de la Kiev, Volodimir Zelenski, Rusia a avariat aproximativ 40% din întreaga infrastructură energetică a Ucrainei cu lovituri de rachete şi drone.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!