Darul și dăruitorul

Însă m-ar interesa cine ne-a prostit să extindem acest obicei până la oamenii maturi. Cadouri – cu orice ocazie. Nu spun că e rău, dar e un plan comercial, bine pus la punct, care, ca atâtea alte obiceiuri, mută bucuria Învierii spre lucruri mărunte: cadoul de Paști.

Și când te gândești care e adevăratul dar de Paști, te cutremuri. Omul e ridicat, e restabilit, primește darul înfierii și învierea, trecând de la statutul de rob la cel de fiu al lui Dumnezeu. Există altceva ce poate să se apropie de acest mare dar, adus nouă prin jertfa lui Iisus Hristos, Cel ce a luat firea umană asupra Sa și s-a făcut întru toate asemenea nouă, afară de păcat?

Sigur, ar fi daruri pe care le-am putea face și noi, dacă ne-am dori. În primul rând, să îi iertăm pe toți cei care ne-au greșit. În al doilea rând, să le cerem iertare tuturor celor cărora le-am greșit. În al treilea rând, să fim mulțumitori pentru toate pe care Dumnezeu ni le-a dat. Și așa mai departe.

Ce facem, cum ne raportăm la această mare zi, cea mai mare sărbătoare a creștinătății? Cu mese, știm; cu întâlniri, știm; cu vizite și cadouri, tot știm. Facem ceea ce am putea face în orice zi de peste an.

Poate ar trebui să ne gândim mai serios la Învierea Domnului și la ce înseamnă ea pentru noi. Nu toți oamenii, pe care îi știm, sunt credincioși. E dreptul lor să nu fie, tot așa cum e dreptul nostru să fim și să ne mărturisim credința. Dar atunci să ne comportăm ca atare. Dacă pentru noi Hristos e Domn și Dumnezeu, ca pentru Toma – pe nedrept numit necredincios – atunci să arătăm acest lucru prin prăznuire adevărată, nu prin chefuri, mese și cadouri. Dacă pentru un credincios sărbătoarea se petrece ca pentru un necredincios, cum ne afirmăm credința?

Să fim atenți, să fim sufletește pregătiți pentru celebrarea Învierii. Să fim în biserici, în rugăciuni de mulțumire, în pace și iertare, cu milostenie către ceilalți, cu dragoste către Dumnezeu și semeni. Și astfel vom putea să și arătăm, nu doar să spunem, că Hristos a înviat!