Dascălii din şcolile ruse au început să învețe limba română
La Liceul "Titu Maiorescu", cu predare în limba rusă, se dă o lecţie deschisă. La tablă a ieşit un profesor emoţionat. În băncile din spate şi-au luat locul câţiva asistenţi severi, care-şi notează ceva în caiete. Ce-i drept, în locul elevilor, la ore au venit învăţătorii.
Profesorii vin la studii suplimentare, de trei ori pe săptămână, chiar dacă lecţia de o oră şi jumătate are loc după lucru. Directorul liceului spune că din această cauză, tema pe acasă nu este îndeplinită cu regularitate.
Dascălii spun că cel mai complicat e studierea gramaticii limbii române şi deprinderea alfabetului latin. Chiar şi aşa, ei au rămas atraşi de programul divers.
Deşi programul nu este unul nou, funcţionarii Direcţiei municipale învăţământ susţin că în ultimii ani numărul doritorilor de a studia limba română a crescut. Majoritatea vin din şcolile cu predare în limba rusă. De la începutul anului s-au format deja 14 grupe.
Menționăm, că, în Chişinău sunt 35 de instituţii şcolare cu predare în limba rusă.
sursa: prime.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!