Daţi-ne voie măcar să visăm frumos!
Nu ştiu pe ce raţiuni şi teorii (inaccesibile minţii omului simplu) se sprijină această convingere a domnului preşedinte. Eu, de exemplu, când stau şi mă gândesc la foarte multele decizii judecătoreşti, eufemistic spus, scandaloase; când văd în ce fel de limuzine îşi duc unii magistraţi trupurile la serviciu şi înapoi acasă; în ce fel de castele locuiesc etc., nu cred că e înţelept să le mai majorăm salariile aşa, angro. Ca să fie pe dreptate, ar trebui să se procedeze altfel. Explic: înainte de a se decide majorarea salariilor judecătorilor, e nevoie să fie creată o comisie independentă din experţi străini care ar analiza atent şi nepărtinitor lucrurile ce vizează averile şi veniturile judecătorilor. Dacă onorata comisie va stabili că există vreun judecător care trăieşte numai din salariu – să i-l mărească de zece ori! Iar dacă va depista judecători care nu-şi pot justifica averile, acestea să fie confiscate, iar banii obţinuţi să fie redirecţionaţi spre salarizarea judecătorilor cinstiţi. Aşa ar fi echitabil, pe dreptate. Eu înţeleg că e o utopie ceea ce propun, dar de ce să nu avem dreptul măcar să visăm la ceva frumos?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!