Datorită concesionării, Aeroportul Chişinău va fi modernizat fără niciun ban de la buget
Aeroportul necesită investiţii urgente în speciale ale pistei de aterizare-decolare, a declarat viceministrul transporturilor Vladimir Cebotari. Respectiva pistă de decolare-aterizare a aerodromului Chişinău a fost pusă în exploatare în 1987, iar termenul limită de explorare a expirat în 2007. În caz contrar, într-un an jumătate – doi Aeroportul nu nu va mai putea primi nave de curse medii. Suprafaţa pistei de decolare aterizare nu corespunde cerinţelor navelor de capacitate mare, a adăugat el.
Este necesară restabilirea capacităţii de funcţionare a pistei de decolare-aterizare sub formă de reparaţie capitală a învelişurilor, care ar cuprinde remedierea învelişurilor degradate şi distruse. Totodată, sunt imperioase măsurile de evacuare eficientă a apelor de pe suprafaţa pistei prin construcţia unei reţele de drenare. Se impune şi construirea unor borduri consolidate pe benzile laterale de securitate ale pistei de decolare-aterizare (la marginile acesteia), ceea ce ar permite deservirea, pe baze regulate, a avioanelor cu o amplitudine mare a aripilor (aşa ca Boeing 757, Airbus 310, Airbus 300).
În 2 ani Aeroportul necesită investiţii de 40 de milioane de euro, în caz contrar Republica Moldova riscă să fie izolată aerian, potrivit lui Cebotari.
El a mai declarat că acest concesionar s-a angajat să facă investiţii de peste 240 de milioane de euro în decurs de 49 de ani. Primele 45 de milioane urmează să le efectueze în decurs de doi ani de la semnarea contractului, iar lucrările de construcţie urmează să înceapă în decurs de 12 luni. Celelalte investiţii sunt condiţionate de mărirea fluxului de pasageri. Când va fi atinsă cifra de 2,6 milioane de pasageri anual, compania va investi încă 115 milioane de euro, urmând să contruiască un nou terminal, să contruiască o nouă parcare, să largească banda de securitate, etc. La 3,2 milioane de pasageri anual, vor fi efectuate investiţii de încă 83 de milioane de euro.
Sursa: Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!