Economie

David Cameron cere extinderea extragerii gazelor de șist ca urmare a crizei din Crimeea

Escaladarea tensiunilor între Est Vest din cauza preluării Crimeii de către Rusia de la Ucraina a afectat securitatea energetică a unor state europene, inclusiv Germania, care sunt dependente masiv de furnizarea gazului rusesc.

‘Unele țări sunt dependente sută la sută de gazul rusesc, deci consider că este un semnal de alarmă’, a declarat marți presei premierul britanic David Cameron cu prilejul summitului securității nucleare de la Haga.

În cadrul reuniunii de luni a statelor membre G7 s-a convenit asupra cooperării pentru reducerea dependenței de petrolul și gazul rusesc.

Marți, premierul britanic a făcut referire la rezervele de gaze de șist, care pot fi extrase, prin procedeul cunoscut al fracturării hidraulice în Europa de Sud-Est, Polonia și Anglia, ca mijloc de creștere a independenței energetice pentru întreaga regiune.

‘Cred că este o bună oportunitate’, a declarat premierul britanic, adăugând că ‘independența energetică, folosind toate aceste surse diferite de energie, trebuie să fie o chestiune politică de prim-plan de acum înainte’.

În Marea Britanie, procedeul fracturării a fost oprit pe fondul protestelor privind impactul asupra mediului înconjurător, iar în Bulgaria și Franța a fost interzis. Săptămâna trecută, liderii europeni au convenit asupra accelerării cercetării privind surse energetice sigure, luând în considerare și importul de gaze din SUA.

Sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *