UE / Nato

David Davis, ministrul britanic pentru Brexit: Marea Britanie nu se aşteaptă la o factură de 60 de miliarde de euro din partea UE

Oficiali UE au semnalat că Marea Britanie ar urma să fie nevoită să asume obligaţii restante în valoare de aproape 60 de miliarde de euro.

"Deocamdată, nu ni s-a transmis nimic de către Comisia Europeană. Dar punctul nostru de vedere este simplu, vom onora obligaţiile, suntem o ţară ce respectă reglementările", a declarat Davis într-un interviu acordat ITV.

"Ne vom onora responsabilităţile, dar nu ne aşteptăm la ceva de genul acesta. Epoca sumelor mari plătite Uniunii Europene se apropie de final, astfel că, după ce ieşim, asta este", a subliniat el.

Aceeaşi poziţie a fost exprimată miercuri seară de premierul Marii Britanii, Theresa May. "Nu au primit nicio solicitare formală. Negocierile nu au început încă", a afirmat ea. Premierul Marii Britanii nu a precizat ce sumă ar putea asuma, spunând însă că Londra "nu va mai avea contribuţii anuale semnificative" la bugetul UE.

Acesta va fi un lucru normal după concretizarea Brexit, peste doi ani. Însă Londra nu va putea menţine accesul la piaţa comunitară fără contribuţii bugetare.

"Suntem o naţiune ce respectă reglementările. Vom onora obligaţiile pe care le avem", a subliniat Theresa May.

Potrivit unor surse europene, Londra va trebui să accepte achitarea unor obligaţii financiare restante estimate la aproape 60 de miliarde de euro. Un plan de negociere obţinut de ziarul olandez De Volkskrant şi preluat de publicaţia britanică The Independent arată că, în cazul în care Marea Britanie va refuza achitarea obligaţiilor aferente apartenenţei la Uniunea Europeană timp de 43 de ani, dosarul va fi deferit Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ).

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *