Opinii și Editoriale

De-a oaia

 Avem o infrastructură de-a oaia, construcții de-a oaia, canalizări de-a oaia, trotuare ocupate de-a oaia, drumuri reparate de-a oaia și o primărie în frunte cu un primar de-a oaia. Și dacă mai înainte primarul distrugea doar orașul, acum pune în pericol și viața cetățenilor acestui oraș, iar asta, fraților, se pedepsește cu închisoarea. 

Miercuri noaptea, pe strada Miron Costin din sectorul Râșcani a avut loc o surpare de teren. Bine că s-a întâmplat noaptea, când nu era lume acolo. Să se fi întâmplat ziua, avea să numărăm victimele și să căutăm țapul ispășitor. Însă țapul, mai bine zis țapii, nu trebuie căutați cu lumânarea. Cu toții se află la primărie: unul oferă licențe de construcții de-a oaia, altul proiectează clădiri de-a oaia, iar al treilea închide ochii pentru că e doar un umil primar și nu poate face nimic. Venit la fața locului, primarul a declarat: „Vor fi făcute verificările şi vom vedea cât de mare este pericolul. Este autorizaţie pentru construcţie la nivelul pământului. Este un teren privat, vândut de bancă. Trebuie să vedem dacă au fost respectate condiţiile din proiect”. În primul rând, verificările se fac până a oferi licența de construcție, în al doilea – ce fel de construcție la nivelul pământului, dacă era clar din start că se construiește un bloc multietajat? Iar în al treilea, nimeni nu construiește ce-l duce capul până nu are acordul de la primărie, chiar și pe un teren privat. Sau, dacă eu vreau să dărâm un perete în apartamentul meu privat, ar însemna oare că pot s-o fac din capul meu? Sau, poate mai întâi ar trebui să mituiesc pe cineva de la primărie, și apoi să mă apuc de avariat casa.

Accidentul s-a petrecut pe locul în care se ridica încă un zgârie-nori, unul cu apartamente „premium”. Este ciudat că în acest bazar medieval plin de glod, colb și produse alterate vândute în stradă, mai toate ofertele sunt elitare, de lux sau premium. Este ciudat cum chișinăuienii se îmbracă în țoale haute couture, se plimbă în mașini de lux, locuiesc în apartamente premium și au un oraș-băltoacă care duhnește a mortăciune. „Cel mai frumos oraș de pe planetă”e plin de cotinețe luxoase, drumuri elitare și găuri premium. Nu dă Doamne să vină un cutremur mai puternic peste noi, în câteva secunde toate aceste imobile premium se vor duce pe apa sâmbetei, iar viața a mii de oameni ar putea fi în pericol. Cine va fi vinovat atunci? Cei care au cumpărat apartamente în blocuri construite de-a oaia? Sau poate cei care au permis construcția acestor blocuri?

Primarul, dacă i-a mai rămas măcar un dram de minte și decență, ar trebui să-și dea demisia chiar astăzi. La moment, a adunat doar vreo 10/15 ani de pușcărie pentru fărădelegile pe care le-a făcut. Iar fiecare nouă zi de mandat de-a oaia îi mai adaugă un anișor doi la răcoare. Și răsplata va veni cu siguranță. Doar că, dacă edilul duce acest mandat până la capăt în stilul în care l-a dus până acum, s-ar putea să-și adune anișori pentru pușcărie pe viață. Așa că decizia vă aparține, domn’ primar, cu cât mai mult veți rămâne în funcție, cu atât mai mulți anișori veți aduna. E doar o chestie de timp.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *