Atitudini

De ce Chirtoacă?

Este Dorin Chirtoacă un bun administrator? Aş înclina să cred că da – în cazul în care ar avea posibilitatea reală să administreze oraşul. Ca să poţi conduce o instituţie publică, ai nevoie ca mai multe condiţii să fie îndeplinite: să ai un buget, să ai posibilitatea de a folosi acel buget şi să ai funcţionari publici care să îşi facă treaba. Chirtoacă nu a prea avut parte de niciuna din condiţiile de mai sus în cei patru ani de mandat. Nu i-au ajuns banii din buget pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai din Chişinău. Nu a avut sprijinul Consiliului local, în cadrul căruia au prevalat interesele de partid, şi nu interesele cetăţenilor. Funcţionarii primăriei nu au avut niciodată intenţia să colaboreze în mod real cu tânărul primar. Ca administrator al Chişinăului, Dorin Chirtoacă nu prea putea realiza schimbări spectaculoase.

Să admitem că Dorin Chirtoacă nu a demonstrat talente administrative ieşite din comun în ultimii patru ani. Alternativa ar fi constituită de comunistul Igor Dodon, căruia i-a mers vestea de administrator competent. Că este reală sau doar element de propagandă această calitate a lui Igor Dodon contează mai puţin (poate chiar este). Chiar vrea Igor Dodon să ajungă primar al Chişinăului pentru a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor oraşului? Mie nu mi se pare că acestea sunt intenţiile lui. Igor Dodon are ţinte mult mai înalte, iar Primăria Chişinăului este o etapă premergătoare. Ţinta lui Igor Dodon pare a fi conducerea Partidului Comuniştilor. Primăria Chişinăului este un examen, o probă de foc pentru comuniştii care nu au avut niciodată voturile majoritare ale chişinăuienilor. Dodon vrea să cucerească acest Everest. Dincolo de declaraţiile din campania electorală şi de bănuiala că ar fi un bun administrator, Igor Dodon vrea să vină la primărie pentru a se transforma în locomotiva electorală a comuniştilor.

De fapt, la alegerile pentru Chişinău nu avem alegeri pentru un administrator de oraş – avem un test electoral cu efecte directe asupra conducerii Republicii Moldova. O eventuală victorie a lui Igor Dodon îi poate impulsiona pe comunişti să provoace alegeri anticipate. În cazul extrem, o victorie a lui Igor Dodon poate declanşa un lanţ de evenimente şi înţelegeri care să readucă la guvernare Partidul Comuniştilor.
Miza alegerilor pentru Chişinău este din nou direcţia în care o va apuca Republica Moldova. Nu poţi repara străzile din Chişinău fără buget şi fără susţinerea Consiliului local, indiferent dacă eşti de orientare liberală sau comunistă. Poţi fi şi fundamentalist islamist – dacă nu ai bani, nu poţi face aproape nimic pentru administrarea unei capitale. Eu nu îmi doresc să se dovedească a fi adevărate presupunerile mele – respectiv, că Igor Dodon va veni la primărie doar pentru ca să sară mai sus, pe un val al revenirii comuniştilor la putere. Acesta este motivul pentru care aş vota cu Dorin Chirtoacă.


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *