Actualitate

De ce minte candidatul… (I)

Ivan (candidatul) spune că a luptat în Consiliul Municipal pentru soluționarea unor probleme sociale. În realitate, el minte, deoarece n-a făcut altceva decât gălăgie fără fond, adică un fel de praf în ochi.

Ivan (candidatul) mai vociferează, pe la diverse canale TV, că pensionarii din Chișinău nu plătesc cota-parte pentru apă. Din păcate, iarăși minte, fiindcă până în prezent în facturile pensionarilor, ca și la ceilalți cetățeni, vine pentru plată și cota-parte. Știți de ce minte? Pentru că unii nici nu se uită pentru ce plătesc, iar alții, pur și simplu, nu au cui se plânge.

Ivan (candidatul) anunță cu aplomb că, de când își flutură aripile ba pe la Primărie, ba pe la Dodon, pensionarii din municipiu sunt tot mai fericiți, încât nici nu știu ce să facă cu atâta bunăstare. Gunoiul e din ce în ce mai ieftin, prețul unui bilet în transportul public a ajuns la bănuți, iar ajutoarele sociale sunt de-a dreptul mărețe. Așa minte Ivan. De ce? Deoarece știe că nu va fi luat în serios și toarnă tot ce vrea.
Ivan (candidatul) mai spune că cei care au pensii până la 1450 de lei vor primi un bonus de 100 de lei pentru sărbătorile pascale. Chiar să fie așa? Oare cu cât se vor îmbogăți acești nenorociți? Firește că omul minte pentru a câta oară, fără a clipi din ochii de vultur și ne spune tot ce-i trăsnește în cap, iar noi, naivii, îl credem…

Ivan (candidatul) se laudă că este un adevărat socialist și, dacă va ajunge în fruntea municipiului, nu ne va minți. Dar ce ne va spune atunci? Că nu-i pasă de oraș, de locuitorii și străzile lui, de casele și gardurile lui? În cel mai bun caz, nimic nu se va schimba, căci acest Ivan nici nu roșește când minte și te privește în ochi. El se uită, de fapt, la Dodon și la Putin, și vrea să ne înfrățească cu demonul, numai pentru a fi la conducere și a ne duce pe calea „luminoasă” a viitorului socialist.

Ivan minte, pentru că este „copilul” celor care ne-au fericit atunci când ne ucideau părinții și buneii, când, sufocați de minciună și manipulare, mulți dintre noi credeau în comunismul rusesc, care a falimentat ireversibil. Mare păcat că, în R. Moldova, prin indivizi de-alde Dodon și Ceban, comunismul a rămas veșnic viu…

Alexandra Tănase

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *