De ce nu va avea parte Regina Ana de funeralii naționale
Casa Regală a solicitat sprijinul Ministerului Apărării Naționale pentru înmormântare, solicitare la care au primit un răspuns favorabil. Oficialii MAPN au spus că vor desfășura efective de militari din unități specializate.
”Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că, pentru desfășurarea corespunzătoare a ceremoniilor funerare organizate la încetarea din viață a Majestății Sale Regina Ana a României, Ministerul Apărării Naționale va asigura, în acord cu dorințele transmise de Casa Regală, potrivit reglementărilor în vigoare, efective de militari din unități specializate.
Militarii Armatei României vor fi prezenţi în garnizoanele București, Sinaia și Curtea de Argeș. Aşa cum a anunţat Casa Regală, trupul neînsufşleţit al Majestăţii Sale Regina Ana va fi depus la Castelul Peleş, din Sinaia, apoi la Palatul Regal, din Bucureşti, iar înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, acolo unde soţia Regelui Mihai îşi va dormi somnul de veci, la Catedrala Episcopală, ridicată lângă Mănăstirea Curtea de Argeş..”Ministrul apărării naționale și conducerea Ministerului exprimă pe această cale sincere condoleanțe Familiei Regale”, se arată într-un comunicat al MApN.
Cu toate acestea, Regina Ana nu va beneficia de funeralii naționale din cauză că aceasta nu a fost decorată cu vreun ordin de nici un președinte al României, de la Ion Iliescu la Klaus Iohannis. Totuși, Regina Ana ar putea avea parte de funeralii naționale doar dacă, până pe 13 august, ziua când va fi înmormântată, Iohannis îi va decerna post mortem o distincție națională.
Slujba de înmormântare a Anei de România va avea loc sâmbătă, 13 august 2016, în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.
Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit, luni, la 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia. Sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei va ajunge în țară pe 9 august.
De marți, 9 august 2016, ora 17.00, până miercuri, 10 august 2016, ora 18.30, corpul neînsuflețit al Reginei va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. În acest timp, Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.
sursa: libertatea.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!