Sănătate

De ce se tem moldovenii de vaccin?

„La începutul campaniei de vaccinare, în presa noastră a apărut un alt zvon, precum că umoristul Gheorghe Urschi ar fi fost internat în spital din cauza reacţiilor adverse după administrarea vaccinului împotriva virusului A(H1N1). A fost o dezinformare, pentru că în acel moment Urschi nici nu fusese vaccinat. Dar zvonul a „prins” şi acum practic e imposibil să-i convingi pe oameni că Urschi nu a avut astfel de probleme”, consideră Nicolae Furtună, medic-şef adjunct la Centrul naţional de medicină preventivă. Despre vaccinul împotriva gripei noi au apărut tot felul de informaţii contradictorii. Astfel se explică numărul redus al persoanelor care s-au vaccinat, deşi cu toţii cunosc cât de grave pot fi consecinţele bolii. Din cele 500 de mii de doze de vaccin „Cantgrip”, primite până în prezent de R. Moldova, au fost utilizate doar circa 60%. Dacă nu vor fi consumate până în octombrie 2010, dozele rămase vor trebui lichidate, pentru că le va expira termenul de valabilitate. Curând în Moldova va fi importat al treilea lot de vaccinuri, de producţie austriacă, destinat copiilor începând cu vârsta de şase ani. În pofida diminuării incidenţei de infecţii respiratorii virale acute şi gripă pandemică în vaste teritorii, OMS n-a schimbat nivelul şase de alertă globală pandemică la gripă. Virusul are o proprietate nemaiîntâlnită până acum, deoarece nu dispare în perioada caldă a anului, precum se întâmplă cu celelalte infecţii virale care se manifestă cel mai des la sfârşitul iernii – începutul primăverii. Persoanele care s-au vaccinat anul acesta vor fi protejate de virusul gripei pandemice A(H1N1) cel puţin şi în sezonul gripal 2010-2011. Specialiştii consideră că, pentru a evita un nou val de îmbolnăviri, e necesar să fie imunizată 80 la sută din populaţie. La noi însă, deocamdată, nu a fost depăşită cifra de 20%.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *