De ce se teme Dodon de referendum
Am scris despre asta în cartea mea, Blocați în labirint (2017, Editura TIMPUL), am publicat nenumărate argumente, am pledat și acționat activ în direcția unei majorități care să voteze pentru Unire în spațiul românesc și mai ales între Prut și Nistru.
Am fost blocat și contrazis chiar de ai mei, unii plătiți de la Moscova, alții doar cu frica în sânge sau cu amintirile unei opinii publice din anii 90 care era mult mai împotrivă decât acum. Dar, dincolo de toate argumentele istorice (care sunt de partea noastră!), Unirea se va face printr-o majoritate.
Iar majoritatea aceea nu e departe. Cred că putea fi obținută chiar și în 2018. Nu a fost să fie. Plahotniuc, cot la cot cu Năstase și Dodon, ne-a blocat eforturile unioniste, Bucureștiul a fost și el chitit să ne blocheze la Prut și să ne alunge din Piața Marii Adunări Naționale. Primarii au fost intimidați să nu mai dea, în continuare, declarații de Unire. O bătălie a fost pierdută dar nu războiul.
Și majoritatea asta unionistă, prin zeci de mii de oameni trecuți Prutul, prin eforturi mediatice solitare, prin colb rămas pe haine după sute de sate prin care am trecut cu foi volante, dar mai ales prin FOAME și DISPERARE, se întrevede.
De aceea, frica lui Dodon e evidentă. De aceea Maia Sandu mai vrea să mai piardă o dată. Ca să mai întindă în continuare această piesă proastă numită separatism moldovenesc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!