Editorial

De ce unii oameni nu cred în noul coronavirus?

Iată de ce am ajuns zile în care suferinzii de alte maladii grave bat la ușile medicilor fără niciun rezultat sau preferă să moară în casele lor de teamă să nu li se adauge cumva „groaznica diagnoză”, sau sunt lăsați să-și dea sufletul prin spitale, în așteptarea rezultatului la testul COVID. Din păcate, acestea nu sunt teorii ale conspirației, nici zvonuri, nici fake-news-uri, ci fața adevărată a situației în care ne aflăm.

„Omul acela nu murea în cazul în care nu erau atâtea restricții”

Pentru început nu voi vorbi despre R. Moldova, nici despre milioanele de postări sau comentarii de pe rețelele de socializare cu privire la noul coronavirus. Mă voi referi doar la declarațiile unor specialiști din România, care confirmă mai mult sau mai puțin starea de lucruri descrisă mai sus.

Acum cinci zile, profesorul Ioan Cordoș, șeful Secției Chirurgie Toracică a Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, a criticat dur restricțiile impuse în perioada pandemiei, care ar fi dus la moartea multor pacienți. Potrivit lui, din cauza gestionării haotice a cazurilor de SARS-CoV-2, în spitalul la care muncește se fac doar trei intervenții chirurgicale pe zi, în comparație cu cele 112, câte se făceau zilnic înainte de 15 martie. „Foarte mulți pacienți cu boli certe nu au ajuns la spital în timp util. Au venit cu boli depășite, două-trei luni contează la o boală neoplazică. Am avut aici un pacient cu hemopftizie (tuberculos care scuipă sânge), pe care chirurgia l-ar fi ajutat. S-a prăpădit. Până să-l planificăm, a murit. Omul acela nu murea în cazul în care nu erau atâtea restricții, reduceri ale activității chirurgicale până la 80%. (…) Mai este și o altă problemă. S-a instituit regula că pacientul trebuie să aibă două teste Covid negative. Păi dacă omul are un test negativ și are o problemă urgentă, de ce să mai stai să i-l faci și pe al doilea? Îl tratezi pentru problema medicală pe care o are. (…) Cum pot eu să-i spun pacientului care are cancer pulmonar să se ducă să se testeze de Covid și să mai vină o dată? E absurd”, a menționat Cordoș pentru Bugetul.ro.

„Pentru orice om normal la cap, este un semn grav că ceva se întâmplă”

Despre testarea repetată obligatorie la COVID-19 în România a vorbit și doctorul Răzvan Contantinescu de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. În cadrul unui interviu, el spunea că persoanelor internate la Urgență nu li se acordă nicio îngrijire, indiferent de starea în care se află, până nu trec cele două teste. Și numai în cazul în care ambele rezultate sunt pozitive, dacă omul nu moare între timp, acesta beneficiază de tratament… Mai mult, Constantinescu acuza Guvernul că incită medicii români la falsificare de acte, prin diagnosticarea cu SARS-CoV-2 a pacienților care suferă de alte boli.

Doctorul de la Iași atrăgea atenția și la instituirea cenzurii odată cu apariția virusului, dând de înțeles că toți medicii care au opinii contrare politicilor oficiale sunt marginalizați în spațiul virtual. „Au dispărut de pe Youtube filmulețele cu specialiști foarte decenți. Ei aveau o părere, nu dădeau verdicte, ci explicau fenomene. Nu era film pornografic, nu era violență, cum să-l scoți de pe Youtube? Pentru orice om normal la cap, ăsta este un semn grav că ceva se întâmplă (…) Al treilea lucru specific pentru România e că la nicio dezbatere televizată nu a fost invitat cineva din domeniu, adică medic care să fie de altă opinie decât cea impusă oficial”, a precizat medicul.

„S-a murit mai mult de infarct, de ocluzii și de cancer”

Cele spuse de doctorul Constantinescu au fost confirmate peste numai câteva zile atât de către administratorii Youtube, care au șters de pe canalul lor acest interviu, cât și de către președintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean. Acesta a declarat că, din 15 martie până pe 15 iunie, numărul bolnavilor din România care au murit a crescut cu 20% în raport cu aceleași perioade ale anilor trecuți, dar nu din cauza noului coronavirus, ci pentru că au ajuns prea târziu la spital. „În perioada stării de urgență și a stării de alertă s-a murit mai mult de infarct, de ocluzii și de cancer. Dacă vor exista dovezi pro și contra că se putea altfel, cel puțin vom învăța, după perioada asta, că nu se face așa. Va trebui să avem un sistem care să poată face față și pandemiei și, totodată, să izoleze și să trateze și ceilalți pacienți”, a menționat președintele Colegiului Medicilor din România pentru National.ro.

La rândul său, Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii de la București, a declarat la Antena că 80% dintre decesele anunţate ale pacienţilor cu COVID-19 nu sunt cauzate de acest virus, ci de alte boli. De unde putem conchide că, în realitate, s-au stins de noul coronavirus doar vreo 300 dintre cei circa 1480 de morți declarați oficial la sfârșitul zilei de miercuri, 18 iunie.
Cine are nevoie de această creștere a panicii în societate? Și aici nu mă refer doar la România, pentru că aceeași poveste a noului virus se observă nu doar peste Prut. Deocamdată nu știm ce stă la mijloc, dar ceva scârțâie urât și niciodată nu iese fum făcă foc. Am impresia că lucrurile sunt mult mai complicate decât imaginația limitată a promotorilor pericolului 5G, al cipizării forțate ș.a.m.d. Dar indiferent despre ce ar fi vorba, să le mulțumim tuturor medicilor pentru că există!

Data viitoare voi relata cazul unei moldovence din Italia, care a rămas izolată de societate după ce s-a trezit cu diagnoza SARS-CoV-2. Despre R. Moldova vom vorbi cu altă ocazie.

Pentru a preveni raspandirea COVID-19, respectați următoarele recomandări ale specialiștilor:

– Evitați zonele aglomerate;
– Limitați contactele directe cu alte persoane prin strângere a mâinilor, îmbratișări, săruturi;
– Evitați atingerea suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane: balustrade, clanțe, mânere, butoane de lift;
– Păstrați distanța socială de 1,5 metri față de alte persoane;
– Optați pentru munca de acasă, dacă aveți această posibilitate;
– Folosiți mască de protecție și mănuși;
– Spălați-vă pe maini cu apă și săpun minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafață potential contaminată. Nu vă atingeti ochii, nasul sau gura cu mâinile nespălate;
– Dacă stranutati sau tușiți, acoperiți-vă gura și nasul cu un șervetel de unică folosință, pe care aveți grijă să-l aruncați imediat la coșul de gunoi;
– Dezinfectați frecvent, cu soluție pe baza de alcool sau clor, suprafețele cu care intrați in contact;
– Nu beți lichide din aceeași sticlă sau pahar cu alte persoane și nu folosiți aceleași tacâmuri;
– Nu intrați în contact direct cu persoanele aflate în autoizolare la domiciliu.
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *