Carte

De Crăciun şi Anul Nou

De obicei, în perioada sărbătorilor, formulele de felicitare înlocuiesc salutul obişnuit, nu rareori chiar şi persoane necunoscute, în anumite situaţii, îşi adresează urările de rigoare. Aceste formule, de regulă, sunt scurte şi repertoriul lor nu este prea mare – contează tonul, zâmbetul, sinceritatea şi amabilitatea cu care sunt spuse, cele mai răspândite în limba română fiind Sărbători fericite! Crăciun fericit! Un An Nou fericit! La mulţi ani!, care nu ar trebui să lipsească nici chiar din convorbirile telefonice.

Din păcate, se dovedeşte că bagajul unora este sărac de tot şi altceva decât mult criticata formulă „Cu sărbătoarea!” nu le mai vine în minte. Aceasta, la fel ca şi „Cu Anul Nou!” sunt calchieri după formulele ruseşti „С праздником!” şi „С Новым Годом!”. Cele mai năstruşnice urări pe care le-am auzit sunt „Cu sărbătoarea pe tine!” / „Cu Anul Nou pe tine!”, copiate după „С праздником тебя! / С Новым Годом тебя!”. Unii nu se pot debarasa de aceste modele şi chiar dacă încep corect, zicând „Felicitări” sau „Vă felicit” (atenţie la accent! – vă felicit, nu felicit), uită să adauge „cu ocazia”, or formula corectă este Felicitări cu ocazia sărbătorilor – de iarnă, de Crăciun, de 8 Martie, cu ocazia zilei de naştere, cu ocazia căsătoriei, cu ocazia absolvirii facultăţii, cu ocazia avansării, cu ocazia aniversării, cu ocazia primilor fulgi de nea sau a primilor muguri pe ram ş.a.m.d.

În rest, se recomandă să nu facem economie de cuvinte frumoase, de gânduri bune, de urările cele mai sincere şi de toate expresiile care pot descreţi frunţile şi pot lumina chipurile celor din jur în aceste luminoase zile ale sfintelor sărbători de iarnă. Din partea mea, celor care urmăriţi această rubrică, vreau să vă urez din tot sufletul: La mulţi ani! Şi să vă spun că:

De Crăciun şi Anul Nou,
V-aş face câte-un cadou,
Dar din tot ce-aţi vrea mai bun –
Nu am nici eu, nici Moş Crăciun…

 Irina Condrea, 
doctor habilitat, conferenţiar universitar la USM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *