De la „Golgota” la Reînviere!

Tineri, bătrâni cu ochii în lacrimi, vocea bardului Tudor Gheorghe „Se urcă Basarabia pe cruce” – toate amestecate cu încercarea insistentă de a depăşi emoţiile profunde şi a înţelege ce şi de ce ni s-a întâmplat. Or, în statistici şi scene generale: război, foamete, condamnări la muncă silnică, condamnări la moarte – aproape fiecare regăsea crâmpeie din istoria propriei familii.
„Acolo, în Basarabia, sunt martirii neamului nostru”, i-am auzit spunând nu o dată pe sfinţii părinţi din mănăstirile României.
Făcând o retrospectivă în istoria noastră, înţelegem că aproape întotdeauna n-am prea avut de ales. Acum, însă, la 28 noiembrie 2010, avem şansa reală de a alege între trecut şi viitor, între minciună şi adevăr, între făţărnicie/ipocrizie şi cinste/onestitate, între totalitarism/dictatură şi democraţie/libertatea de a fi noi înşine.
Vreau să cred că vom alege evoluţia, că vom depăşi stadiul de jertfă, devenind creatori conştienţi ai propriului destin. În acest sens, premiera în România a filmului documentar „Golgota Basarabiei" este urmată de: „Clopotul Reînvierii" – vineri, ora 18.00, „Ne vom întoarce într-o zi” şi „Revoluţia Tweeter” – sâmbătă, ora 18.00, „La izvoare” – duminică, ora 16.00, toate în cadrul „Medalionului regizoral Victor Bucătaru”, la Clubul Ţăranului Român din Bucureşti.
Trecerea de la „Golgota” la Reînviere, de la renaştere naţională la renaştere spirituală, de la Dumnezeu la om şi de la om la Dumnezeu ţine de alegerile noastre permanente.
Iuliana Gore-Costin,
Bucureşti