Actualitate

De la jumătatea lunii februarie, opt militari ucraineni au fost ucişi pe linia frontului; teroriștii ruși au anunţat vineri moartea a trei combatanţi de-ai lor

Recrudescenţa luptelor în estul Ucrainei a dat o lovitură încetării focului, intrată în vigoare în luna iulie şi care a încurajat găsirea unei soluţii la conflictul izbucnit după sosirea la putere, în 2014, a partidelor proeuropene la Kiev.

”Întâlnirea Normandia se pregăteşte. Ea trebuie să aibă loc”, a declarat Zelenski, potrivit Agerpres.

Summitul ‘Normandia’ reuneşte preşedinţii ucrainean, rus şi francez şi cancelarul german, scopul fiind încetarea conflictului din estul Ucrainei.

Precedenta reuniune la nivel înalt în acest format, desfăşurată în decembrie 2019 la Paris, a dus doar la progrese timide, iar procesul de pace a intrat ulterior din nou în impas.

Dacă un nou summit nu se concretizează, şeful statului ucrainean s-a declarat pregătit să se întâlnească separat cu ”fiecare dintre lideri”. O astfel de întâlnire ar reprezenta primele negocieri de pace între preşedinţii Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin fără mediere franco-germană după alegerea liderului ucrainean în 2019.

Potrivit observatorilor politici internaţionali, ultima escaladare a violenţelor pe front ar putea fi un răspuns la sancţiunile Kievului introduse în februarie contra deputatului ucrainean Viktor Medvedciuc, un apropiat al lui Vladimir Putin.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *