Atitudini

De la referendum spre alegeri, cu aceleaşi liste

Referendumul a fost un test, după care urmează să se fie trase învăţăminte. De jure, referendumul nu poate fi validat, dar, de fapt, la vot s-au prezentat mai mult de o treime din cetăţeni prezenţi în ziua votării pe teritoriul RM. Fiecare dintre noi, accesând adresa comisiei electorale, va găsi numele rudelor noastre plecate peste hotare, dar incluse în listele electorale de acasă. Şi totuşi, peste 800 de mii de alegători prezenţi la vot deja înseamnă o forţă serioasă. Nu întâmplător, Voronin şi ortacii, care jumătate de an au lipsit de la serviciu, ridicând salarii de multe sute de mii de lei, şi care au mobilizat activiştii lor la promovarea minciunii şi urii, nu arătau deloc fericiţi după referendum. Sfetnicii lui Voronin, ceva mai cu carte, au calculat că 800.000 din 1.600.000 de alegători care, de regulă, participă la alegeri, constituie circa 50 la sută.

Nevalidarea referendumului este rezultatul incompetenţei Comisiei Electorale Centrale (CEC). Pe timpul Primului Parlament, CEC era formată din judecătorii Curţii Supreme de Justiţie. Astăzi avem o comisie formată din oameni luaţi la întâmplare. Pentru referendum, listele electorale au o importantă esenţială, căci rata de participare, spre deosebire de alegeri, se calculează din numărul alegătorilor incluşi în listă. Am analizat documentele CEC plasate pe www.cec.md. Până la data de 8 septembrie, prezenţa la vot a fost reflectată de CEC pentru fiecare localitate, în cifre absolute, într-un tabel care includea următoarele date: numărul de alegători care au participat la votare, al celor incluşi în liste suplimentare şi totalul celor incluşi pe listă. La 9 septembrie, acest tabel prost întocmit a dispărut, prezenţa la vot fiind oglindită grafic doar in procente şi per total numai pe republică: au participat la votare 30,29% , pe lista suplimentară 2,24% . Apare o întrebare: de ce a dispărut tabelul cu informaţia despre participarea la vot a cetăţenilor din fiecare localitate şi raion în parte?
Referendumul a fost dat peste cap de listele false ale alegătorilor. Am comparat doar unele date şi am obţinut următoarele rezultate:

Raionul numărul alegătorilor înscrişi pe listă diferenţa
referendum alegeri 29.07 2009
1. Călăraşi 62.009 60.966 + 1043
2. Cahul 92.717 92.173 + 544
3. Hânceşti 92.564 89.494 + 3070
4. Ialoveni 77.417 76.092 + 1325
5. Taraclia 32.115 31.041 + 1074
6. UTA Găgăuzia 114.633 103.517 + 11.117
7. Cantemir 44.714 43.480 + 1234
8. Ocniţa 40.809 39.601 + 1208
9. Făleşti 69.658 71.198 – 1540
10. Sângerei 66.040 67.133 – 1093
11. Soroca 72.404 74.965 – 2506
12. Donduşeni 32.271 33.223 – 952
13. Criuleni 52.366 57.324 – 4958
14. Ungheni 82.435 85.655 – 3220
15. Anenii Noi 66.263 70.140 – 3877

Apare întrebarea: de ce CEC nu a făcut o simplă comparaţie şi nu a efectuat
controale cel puţin în raioanele cu diferenţă mare. A crescut cu adevărat populaţia din Gagauzia cu mai mult de 11.000 de locuitori şi chiar atât de neproporţională este harta demografică a RM?

Consider că această atitudine a CEC faţă de listele electorale ne sugerează că
a venit timpul să-i fie schimbată componenţa, antrenând în Comisie profesionişti fără apartenenţă partinică.

Nadejda Brânzan,
deputată în primul Parlament

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *