Comentariu

De vineri până duminică

E cutremurătoare această taină, iar cei dintre dumneavoastră care merg astăzi la biserică și ascultă cuvintele Prohodului pot înțelege mai deplin însemnătatea acestei zile. Ziua în care Dumnezeu se pogoară până în adâncul iadului ca de acolo să învingă „cu moartea pe moarte călcând” răutatea, păcatul și însăși moartea. Dacă omul, alegând păcatul, n-ar fi murit, în lume s-ar fi înveșnicit răul. Iar dacă Hristos nu s-ar fi întrupat, moartea ar fi stăpânit lumea.

Să mergem la biserică. Să ascultăm cu atenție cuvintele slujbelor ca să ne împărtășim de învățătură. Și chiar dacă nu putem ajunge la toate slujbele din aceste zile, să ne străduim după puteri.

Din păcate, așa cum am insistat să subliniez în ultima vreme, chiar și acum în pragul zilei celei neînserate, noi tot la propria persoană ne gândim. Cei mai mulți dintre noi nu ajung la slujbele din Vinerea Mare pentru că stau acasă să facă cât mai multă mâncare, iar la slujba de Înviere nu ajungem pentru că „durează mult” și mai bine ne ducem spre dimineață să „sfințim” mâncarea. Nu Îngroparea Domnului Iisus Hristos ne preocupă vineri, nu Învierea Lui ne preocupă în noaptea de Paști, ci mâncarea.

Îndrăznesc să spun, și vă rog să mă iertați dacă supăr pe cineva, cei care sunt bolnavi sau care au grijă de copiii mici sau au alte probleme, știu singuri dacă pot sau nu să ajungă la slujbe, însă celorlalți îndrăznesc să le spun să meargă la biserică, iar dacă nu pot sta toată noaptea, din pricini binecuvântate – cum spune preotul la ectenie – mai bine să meargă la slujba de Înviere, chiar dacă nu reușește să stea până la sfârșit când se binecuvintează hrana. Măcar acum, de Paști, să fim cu inima spre Dumnezeu, nu spre noi.

Bucurie să aveți cu toții, să vă păzească Dumnezeu, să ne iertăm unii pe alții și să prăznuim, cu nădejdea învierii tuturor, sfânta și aleasa zi a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *