Timpul Liber

„Decameron” în Chișinăul de noapte

Spectacolul va fi jucat în premieră la 26 și 27 aprilie, ora 22.00, în incinta Teatrului „Eugene Ionesco”. Denumirea teatrului, dar și cea a spectacolului sunt foarte reprezentative pentru ceea ce zece actori autohtoni, în frunte cu regizorul georgian Giorgi Tavadze, urmează să joace pe scenă. „Spectacolul va fi despre povestea a șase cupluri. Este reflectată istoria relațiilor lor de dragoste care se desfășoară în incinta unui local de noapte, un cabaret, și fiecare cuplu își joacă scena separat și are istoria lui aparte”, explică Iurie Gologan, unul dintre actori. 

Un nou suflu regizoral

Talentatul regizor din Georgia vine cu o nouă abordare a artei actoricești, precum se cuvine unui nou concept de teatru în Chișinău, el își dorește o altă stilistică și o altă modalitate de lucru. „Noi suntem învățați să lucrăm dramatic, mereu suferind, cred că națiunea, caracterul nostru-i așa. El vrea să vină cu un suflu foarte ușor, lejer, senzual, tineresc. El lucrează într-o cu totul altfel de manieră și zice că-i este cam greu să lucreze cu actorii de aici, fiindcă noi ne consumăm prea mult, o luăm prea dramatic, prea din rădăcină”, explică Daniela Burlaca, și ea actriță a Teatrului „Decameron”. Colega ei de scenă, Alina Stoianov, afirmă că regizorul Tavadze este foarte calm și are o răbdare de fier. „Este diferit de toți regizorii cu care am colaborat. Chiar dacă ne-a rămas puțin timp până la premieră, el merge sigur înainte. Nu se oprește la o singură mise-en-scene, mereu adaugă efecte, schimbări, care nu te lasă să te plictisești”, adaugă ea.

Provocări în limita decentului

În această reprezentație dramatică nu vor exista roluri principale sau secundare, iar personaje ca modelul, politicianul, actrița, taximetristul, dramaturgul și altele vor forma cupluri. „Eu am să joc rolul modelului, care se evidențiază prin soarta dură a unei tinere libertine de 17-18 ani. Ea este independentă, are admiratori ca dramaturgul și politicianul, iar relațiile pe care le are cu ei sunt spectaculoase, nebunatice. Totodată este dependentă de droguri, excentrică și ciudată”, povestește Alina Stoianov.

Deși denumirea spectacolului și ora târzie la care va avea loc duc la idei preconcepute, actorii asigură că totul va fi făcut cu bun-simț al artei și va fi de calitate înaltă. „Atâta timp cât spectacolul este despre relațiile extraconjugale, deja este ceva nu tocmai ordinar. Dar va avea o notă ușor umoristică, ironică, să nu creadă lumea că pe scenă vor fi vulgarități sau că vor veni la un club de noapte cu streptease. Va fi un spectacol dramatic, cu momente senzuale, dar totul prin prisma umorului”, explică Daniela. „Publicul care se așteaptă să vadă goliciune și acte sexuale pe scenă trebuie să știe că nu va fi așa ceva. Erotismul persistă, doar că într-o manieră artistică, pe alocuri comică. Este vorba de legăturile amoroase”, confirmă Alina.

Cabaret de 100 de euro

Conceptul spectacolului a atras foarte mulți actori autohtoni, însă cei care au ajuns să se implice în el sunt Iurie, Daniela, Alina, precum și Mihaela Strâmbeanu, Doina Severin, Valeriu Pahomi, Anatol Guzic, Ana Jereghi, Veaceslav Sambriș și Laurențiu Vutcărău. „Faptul că piesa este una foarte provocatoare și că a venit un regizor din Georgia au fost cei mai convingători factori pentru a accepta rolul. Eu eram dornică de teatru și am acceptat din prima”, explică Alina. „Pentru Moldova este un spectacol-premieră după formă și conținut. Este o îmbinare a artei actoricești, a dansului, a muzicii și actorii sunt puși în ipostaze mai puțin obișnuite pentru ei. Este o experiență nouă”, adaugă Iurie.
Ideea Teatrului de noapte „Decameron” se evidențiază și prin faptul că spectatorii vor avea ocazia să servească un pahar de șampanie sau să guste din mâncărurile pregătite de bucătarul Alexandru Buza. Meniul va include delicatese, precum profiterol cu mousse de vânătă și mentă, carpaccio de vițel cu tapenadă de măsline sau de somon cu kiwi, midii gratinate, crevete tigru în crustă de nuci, muffin cu fructe de pădure, asorti de fructe și șampanie. Prețul biletului va include aceste gustări și se va încadra între 450-2000 lei. Întrebați dacă nu vor fi deranjați de faptul că se va mânca și bea în timp ce ei vor juca pe scenă, actorii afirmă că nu sunt intimidați de această situație.

„Nu deranjează, fiindcă va fi o legătură cu spectatorul, noi vom fi în sală în unele momente și poate chiar vom sta la masă. Trebuie să creăm o atmosferă mai degajată. Nu este un spectacol tipic, în timpul căruia nu trebuie să ratezi nicio frază, din contră. Aceasta a fost ideea, că noi suntem toți pe-o scenă”, spune Alina Stoianov. De aceeași părere este și Daniela, care a explicat că, deocamdată, nu este deranjată, atâta timp cât și-au propus această formulă. „Și noi, actorii, vom sta la mese, dar bineînțeles că nu vom consuma alcool”, a precizat Daniela.
Spectacolul „Caruselul erotic” este doar începutul unui val nou în teatrul autohton, care va continua cu o serie de spectacole precum „Don Juan”, „Casanova” sau „Femeile lui Picasso”, care au această doză de erotism și mister.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *