Decis: Prima ședință a Parlamentuluiva avea loc pe 29 decembrie
Această decizia a fost luată în urma decretului semnat, astăzi, de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, după întâlnirea cu liderii partidelor parlamentare. Astfel, pe 29 decembrie urmează fie aleasă conducerea Parlamentului, precum şi constituit Biroul Permanent al Legislativului.
Prima şedinţă a Legislativului va fi condusă de decanul de vârstă, deputatul Eduard Smirnov, de 75 de ani, care figurează pe locul trei în lista Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Amintim că TIMPUL l-am contactat pe deputat să afle în ce limbă va desfășura ședința.
Eduard Smirnov, ne-a răspuns în limba rusă că „va vorbi, conform legii, în limba moldovenească.” „Dar D-voastră vorbiți limba română?”, am continuat. „Aleacă da”, a răspuns deputatul socialist.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!