Politică

Decizie unanimă – și USB aderă la AUR. Vlad Bilețchi: Vor fi niște alegeri istorice / VIDEO

Potrivit liderului USB, Valeriu Munteanu, timp de aproape 30 de ani de la independența Republicii Moldova, unioniștii au fost fragmentați și divizați artificial de forțele străine și a venit timpul ca formațiunile politice pro-românești și unioniste să uite de orgolii, funcții partinice și să își unească forțele împotriva trădătorilor de neam și Țară.

„Se vorbește de foarte mult timp de divizarea unioniștilor. A venit timpul să demonstrăm că nu suntem dezbinați, iar noi am hotărât să facem un prim pas în acest sens. Ne alăturăm în totalitate proiectului politic Alianța pentru Unirea Românilor, formațiune alcătuită din oameni profesioniști, care nu s-au compromis prin minciuni și promisiuni deșarte. Vom munci împreună cu toți patrioții pentru a aduce Unirea în Parlamentul de la Chișinău. Suntem siguri că succesul AUR din Parlamentul de la București va trece Prutul pe data de 11 iulie 2021, iar unioniștii vor fi surpriza acestui scrutin”, a declarat Valeriu Munteanu, președintele USB.
La rândul său, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Vlad Bilețchi, a salutat decizia Uniunii Salvați Basarabia și a făcut, repetat, apel la unitatea forțelor de dreapta.

„Toată lumea este chemată să vină în Alianța pentru Unirea Românilor. Nu vom fi ca restul partidelor, care „meșteresc” pe ascuns liste de candidați contra sumelor de bani impunătoare. Vom cere sprijinul oamenilor simpli pentru a constitui o listă de candidați sinceri, patrioți și profesioniști. Fac apel repetat la unitate și îi chem pe toți unioniștii să vină alături de noi pentru a scrie istoria împreună. Alianța pentru Unirea Românilor este același partid politic și în România, și în Republica Moldova și există un singur partid AUR în două state”, a declarat liderul unionist, Vlad Bilețchi, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).

Amintim că miercuri, 12 mai 2021, Uniunea Salvați Basarabia și Partidul Liberal au dat curs invitației la dialog lansată de Alianța pentru Unirea Românilor în vederea unificării forțelor unioniste la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *