(DECLARAȚIE) Rusia a “bombardat masiv” poziţiile teroriste din Siria cu bombe de mare capacitate
Bombardamentele ruse au vizat poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic din provinciile siriene Raqqa, Idlib şi Deir al-Zor. Raidurile au vizat inclusiv camioane-cisternă care transportă petrol exportat ilegal de organizaţia fundamentalistă sunnită Stat Islamic.
Oficialul militar rus a declarat că în ultimele zile au fost distruse aproximativ 500 de camioane ale teroriştilor.
"În ultimele zile, aviaţia militară rusă a distrus circa 500 de cisterne. Atacurile au redus considerabil posibilităţile teroriştilor de a exporta petrol, diminuându-le veniturile", a spus generalul Kartapolov, citat de RIA Novosti.
O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudita şi Turcia. Separat, Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, care ocupă regiuni din Irak, Siria, Libia şi Egipt, unde a proclamat un "califat islamic".
Rusia şi Franţa au intensificat raidurile aeriene împotriva teroriştilor din Siria după doborârea avionului de pasageri rus în Egipt şi după atentatele de la Paris. Atacurile teroriste au fost revendicate de organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic, care ocupă regiuni din Irak, Siria, Libia şi Egipt, unde a proclamat un "califat islamic".
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.
sursa: romanialibera.ro